Cât de mare e pericolul ca pe Pământ să se producă un Armaghedon declanșat de un asteroid

Cât de mare e pericolul ca pe Pământ să se producă un Armaghedon declanșat de un asteroid

Asteroidul care a distrus majoritatea dinozaurilor — precum și aproximativ 80% din toate speciile de pe Pământ — era uriaș, dar rar. Cu un diametru de aproximativ 5 până la 15 kilometri, se estimează că un asteroid de acest fel lovește Pământul doar o dată la aproximativ o sută de milioane de ani, conform planetary.org.

Cât de mare e pericolul ca pe Pământ să se producă un Armaghedon produs de un asteroid

Între asteroizii care ar putea distruge planeta, dar care aproape niciodată nu lovesc Pământul, și pietricelele mici care o lovesc constant, există o zonă periculoasă. Asteroizii și cometele cu diametrul cuprins între 50 și 150 de metri pot șterge un oraș de pe hartă și lovesc la fiecare mie de ani. Astăzi, există peste zece mii de asteroizi și comete cunoscute, cel puțin de această dimensiune, care trec în apropierea Pământului. Aceste obiecte au de obicei șanse mici de a ne lovi. Dar nu sunt chiar zero.

Spre deosebire de dinozauri, noi putem găsi și urmări asteroizii periculoși pentru a prevedea probabilitatea ca aceștia să lovească Pământul. Iar asta, cu ani înainte ca acest lucru să se întâmple.

Asteroid

Asteroid. Sursa foto: Wikipedia

Marele avantaj al vremurilor actuale

Asta ar oferi timpul necesar pentru a devia un pericol iminent. Acest efort de a salva planeta de impacturi majore este cunoscut sub numele de „apărare planetară” și este motivul pentru care nu trebuie să intrăm în panică în legătură cu loviturile de asteroizi.

„Nu se cunosc asteroizi de dimensiuni considerabile, care să se afle pe traiectoria de coliziune cu Pământul în viitorul previzibil. NASA publică întotdeauna informații despre obiectele din apropierea Pământului”, a declarat Nancy Chabot, cercetătoare în domeniul planetologiei la Laboratorul de Fizică Aplicată Johns Hopkins.

Dacă se va afla că un asteroid de dimensiuni considerabile va lovi Pământul, NASA și alte organizații spațiale din întreaga lume vor difuza comunicate de presă și actualizări pe toate canalele lor.

Filme celebre care au tratat subiectul

Deși filme precum Armageddon și Don't Look Up au atras atenția asupra potențialei amenințări reprezentate de un impact, a fost nevoie de aproape 25 de ani pentru a convinge factorii de decizie din agențiile spațiale din întreaga lume că investiția de resurse în identificarea, urmărirea și devierea acestor corpuri este necesară pentru siguranța tuturor locuitorilor Pământului.

Chiar și atunci, eforturile au început să se accelereze cu adevărat abia în ultimul deceniu, când Casa Albă a SUA a propus o finanțare de cinci ori mai mare pentru acest domeniu.

Deși telescoapele de pe Pământ pot descoperi și urmări asteroizii, acestea sunt afectate de vremea rea, au dificultăți în descoperirea corpurilor mici din apropierea Soarelui și nu acoperă emisfera sudică. Așa că NASA pregătește NEO Surveyor, care va fi mult mai eficient și va putea utiliza măsurători în infraroșu pentru a găsi asteroizi întunecați care altfel ar fi greu de detectat.

Proiectul este prevăzut pentru lansare în anul 2027 sau 2028.

2
1
Ne puteți urmări și pe Google News