Care este, de fapt, strategia premierului pentru Schengen. Nicolae Ciucă, îndemn la abordare rațională pentru eurodeputați

Care este, de fapt, strategia premierului pentru Schengen. Nicolae Ciucă, îndemn la abordare rațională pentru eurodeputați Sursa: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a susținut, la întrevederea cu europarlamentarii români, adoptarea unei conduite raționale și adaptate contextului european în demersurile pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Premierul le-a spus eurodeputaților că tendința de a forța lucrurile cu discursuri agresive nu ajută deloc la obținerea de rezultate pozitive, potrivit surselor EvZ.

Nicolae Ciucă le-a spus europarlamentarilor români că trebuie să urmărească o linie înțeleaptă, diplomatică, bazată pe argumente. Care, în opinia premierului, nu sunt deloc puține. Mai mult, el a insistat asupra faptului că politicienii români, indiferent de partid, trebuie să renunțe la discursurile nepotrivite în legătură cu aderarea României la Schengen.

Strategia lui Nicolae Ciucă

Mai mult, Ciucă a insistat asupra necesității coordonării politicienilor români în vederea promovării obiectivelor țării noastre în Uniunea Europeană. Premierul le-a explicat europarlamentarilor strategia pe care o are în vedere pentru a obține aderarea la Schengen la Consiliul JAI de la începutul lunii decembrie, care depinde, în mare măsură, de poziția Olandei, stat care în trecut s-a opus admiterii României și Bulgariei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, nici în prezent premierul olandez Mark Rutte nu și-a declarat susținerea față de demersurile României și a fost evaziv în declarațiile publice, după ce parlamentul olandez a adoptat o rezoluție prin care a solicitat premierului să se asigure că România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile de aderare înainte de a face un pas ireversibil. Moțiunea îi cerea premierului Rutte să asigure investigații suplimentare referitoare la supravegerea frontierelor externe ale UE.

Totuși, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a explicat că rezoluția parlamentului olandez „este o ușă deschisă” pentru România și că a fost vorba, de fapt, despre o manevră politică a premierului Mark Rutte pentru a-i anihila pe extremiști.

Iar premierul i-a asigurat pe eurodeputați că Cehia, care deține acum președinția Uniunii Europene, va introduce subiectul aderării României la Schengen pe ordinea de zi a Consiliului dacă România îi va solicita acest lucru. De asemenea, una dintre variantele de lucru este ca Olanda să se abțină de la vot, caz în care România ar avea asigurată aderarea la Schengen, dacă va obține voturile celorlalte state membre.

„Toți interlocutorii au subliniat susținerea de care România se bucură pentru a continua și finaliza procesul de aderare la Schengen. Au fost activități de evaluare. Comisia de evaluare și-a desfășurat activitatea două zile, luna aceasta, în România, iar rezultatele de evaluare sunt cât se poate de pozitive și asigură continuarea cadrului de evaluare și discuții în vederea clarificării oricărei probleme la nivelul oricărui stat membru Schengen, astfel încât atunci când va fi luată decizia în Consiliul JAI să putem să avem susținerea pe baza meritului pe care țara noastră trebuie să se bucure.

În momentul de față sunt unele probleme care trebuie clarificate în relațiile bilaterale cu Olanda. Au fost întreprinse demersuri și am arătat deschidere față de punerea la dispoziție a tuturor elementelor care sunt necesare pentru a finaliza aceste clarificări. A fost transmisă o scrisoare de invitare din partea ministrului de Interne la adresa ministrului de Interne olandez, astfel încât o delegație care vrea să clarifice subiectele neelucidate să vină în țara noastră și să vadă la fața locului tot ce s-a întreprins. Am convingerea că, așa cum a rezultat din întâlniri, aceste chestiuni vor fi rezolvate în timp oportun. În ceea ce privește MCV, am avut discuții privind procesul tehnic. Au fost discuții tehnice pe care domnul ministru Predoiu le-a purtat la nivelul Comisiei. De asemenea, sunt perspective pozitive, ca României să-i fie ridicat acest capitol al MCV”, a spus Ciucă într-o conferință de presă ținută joi la Bruxelles.

Toate discuțiile vin în contextul în care Parlamentul European a adoptat, în urmă cu câteva săptămâni, un document prin care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

Cum s-au poziționat politicienii români pe subiect

Nemulțumirile premierului Nicolae Ciucă vizează, mai ales, pozițiile stridente ale unor politicieni români față de problema opoziției olandeze.

În urmă cu o săptămână, Paul Stănescu, secretar general al PSD, a declarat că „în fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarității europene. România are poziții proeuropene clare și nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte țări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulație. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice și politice necesare, este o problemă de demnitate națională”.

Stănescu a ținut să lanseze un atac și la adresa USR, cărora le-a spus că „se află într-o familie politică europeană cu partide care își bat joc de demnitatea românilor” și că, dacă ar fi cu adevărat patrioți, ar fi făcut deja acțiuni semnificative care să demonstreze că susțin interesele țării, nu doar pe cele ale grupului Renew, din care fac parte. El a adăugat că o soluție ar fi chiar părăsirea grupului pentru a pune mai multă presiune pe oficialii olandezi.

Și președintele PSD a criticat poziția Olandei. „Eu nu voi accepta niciun stat, mai ales european, să stea în calea progresului României, mai ales că noi românii ne-am făcut datoria până la capăt într-un mod exemplar și față de criza energetică, și față de război și gestionarea întregii situații din Ucraina, ca un stat european. Cu toate că îndeplinim toate cerințele tehnice de intrare în spațiul Schegen, cineva dintr-un interes politic se opune intrării României în spaţiul Schengen și cred că această nedreptate nu trebuie să se întâmple din nou faţă de România. Avem acest drept, ne-am câştigat acest drept şi cred că întregile familii europene care ne reprezintă - şi aţi văzut că familia social-democrată europeană fără excepţie a votat pentru intrarea României în Schengen, în Parlamentul European - trebuie să urmeze acest exemplu şi să nu ne facă din nou o nedreptate. Această eventuală nedreptate ne-ar îndrepta către o direcţie pe care nu ne-o dorim”, a spus Ciolacu, acum o săptămână.

Dar cel mai vehement a fost primvicepreședintele PNL Rareș Bogdan. „Eu sper din tot sufletul să nu fim nevoiți să trecem la acțiuni mai apăsate decât până acum. Toate țările care vor vota pentru accederea României la Schengen trebuie să țină cont de toate detaliile. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, vom acționa cu totul diferit, dar sper să nu fie cazul.”, a spus europarlamentarul.

„În momentul acesta, Parlamentul de la Haga este în totală opoziție cu Parlamentul European, unde 86 la sută din totalul membrilor Parlamentului European au hotărât că România e pregătită, cu cea mai mare majoritate a unei rezoluții adoptată vreodată în Parlamentul European, pentru România, în 15 ani”, a mai spus Rareş Bogdan. „Trebuie să convingem diplomație după diplomație, să le explicăm în picioare, cu calm, cu argumentele la noi, că momentul pentru România este unul extrem de important și nu acceptăm ca de data asta accesul României în Schengen să fie refuzat pentru că, în caz contrar, România își rezervă dreptul să acționeze complet diferit de cum a acționat până acum”, a mai spus eurodeputatul.