Când începe postul Paștelui și cât timp va dura. Zilele în care au loc dezlegări la pește

Când începe postul Paștelui și cât timp va dura. Zilele în care au loc dezlegări la peștesursa foto: Arhiva EVZ

În acest an, la ortodocși, postul care precede Paștele va începe la data de 7 martie și va dura până pe 23 aprilie, cu o zi înainte de marea sărbătoare.

În acest an, Paștele Ortodox va cădea la data de 24 aprilie, iar postul va debuta în ziua de 7 martie. Va fi vorba despre o perioadă de 40 de zile în care credincioșii se vor ruga și se vor înfrâna de la carne și lactate.

Data la care este sărbătorit Paștele ține de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară și luna plină. În România, Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian, în timp ce catolicii se ghidează după cel gregorian.

Când începe și cât durează perioada postului Paștelui

Așadar, în acest an, postul Sfintelor Paști, în acest an va fi perioada 7 martie - 23 aprilie. Oamenii mai numesc acest post și Postul Mare, care durează 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor. Această perioadă de șapte săptămâni amintesc de suferințele îndurate de Iisus Hristos. Petrecerile sunt considerate evenimente inadecvate în acest interval, iar nunțile și botezurile sunt interzise.

Duminică, la data de 27 februarie 2022, este „Lăsatul Secului de Carne” pentru intrarea în Postul Paștelui. Sintagma este înțeleasă ca fiind sinonimă cu uscat, de post, fără grăsime. În zonele rurale, înainte de intrarea în Postul Paștelui, se obișnuia prin tradiție să se organizeze petreceri, localnicii mâncând pe săturate din bucatele de care nu se mai puteau atinge în post.

Lăsatul secului de brânză pentru Postul Mare al Paștelui 2022

La o săptămână după este și lăsatul secului de lactate, astfel, că în postul Paștelui nu se consumă lactate. Mai mult, se spune că nu este bine să se facă petreceri, fapte rele sau să vorbești de rău o persoană. Nici peștele, untdelemnul, fumatul și alcoolul nu sunt permise.

De asemenea, în Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine și se bea apă și în Vinerea Mare se ține post negru. Pe durata postului există și dezlegări la pește. În aceste zile, cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește.

Zilele când au loc dezlegări la pește: În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui, pe 17 aprilie.

Ce tradiții și superstiții există în perioada postului

Tradiția postitului se leagă de pregătirea catehumenilor, persoană adulte pregătite să fie botezate de Paști și să intre în biserică. În zilele noastre, Postul Paștelui sau Postul Mare a devenit firesc, fiind o perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii care sărbătoresc Învierea Domnului.

În timpul postului, există mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții. Cea mai importantă dintre ele este că, timp de 40 de zile, cât ține postul, nu se mănâncă de dulce, iar prin rugăciune și gânduri bune, trupul se purifică odată cu sufletul.