Camera DEPUTAȚILOR: Raport de ADOPTARE pentru proiectul privind DECLASIFICAREA unor documente

Camera DEPUTAȚILOR: Raport de ADOPTARE pentru proiectul privind DECLASIFICAREA unor documente

Comisiile juridică şi cea pentru apărare de la Camera Deputaţilor au dat, marţi, raport de adoptare cu amendamente proiectului de lege privind declasificare unor documente, cu 25 de voturi pentru şi 14 împotrivă.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Un amendament adoptat de deputaţi prevede că de la data intrării în vigoare a prezentei legi se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Documentele la care face referire proiectul sunt centralizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea.

„Lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente care pun la dispoziţia Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr.17/2005 a CSAT nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens”, prevede un alt amendament adoptat marţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

„Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei”, este o altă prevedere.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor miercuri. El a fost adoptat de Senat, transmite Agerpres.