Sărbătoare mare, astăzi, 7 ianuarie, în calendarul ortodox este pomenit Sfântul Ioan Botezător, care a avut un rol crucial pentru creștinătate.

Sărbătoare mare astăzi, pentru creștini, care îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul. Evanghelia după Luca relatează că, în zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunță pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu și înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: Elisabeta, stearpă și înaintată ei în vârstă, descendentă din preoți, va naște un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan.

Îngerul îl vestește pe Zaharia astfel: El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale. El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El. (Lc1.14-17)

Lui Zaharia nu-i vine să creadă iar îngerul -continuă Evanghelia- îl pedepsește făcându-l mut, până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp, nevasta sa Elisabeta rămâne însărcinată și se ține ascunsă cinci luni.

Fecioara Maria vine la Elisabeta

Evanghelistul Luca relatează cum îngerul Gavriil o anunță pe fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a șasea lună. Maria se scoală chiar în zilele acelea și pleacă în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda, unde locuiau Zaharia și Elisabeta. Intră în casa lui Zaharia și urează de bine Elisabetei. Atunci, continuă evanghelistul, pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece iar Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria și rodul pântecelui ei sunt binecuvântați! Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă.

Primirea numelui de Ioan

Evanghelia lui Luca istorisește cum Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan. Ei îi spun Elisabetei că nimeni dintre rubedeniile ei nu poartă acest nume și îl întreabă apoi și pe Zaharia, care scrie pe o tăbliță același lucru (numele pe care i-l spusese îngerul). Și toți se minunară, căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre nume.

În clipa aceea, continuă Evanghelia lui Luca, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toți vecinii i-a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor și ziceau: Oare ce va fi pruncul acesta? Zaharia, tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus iar despre Ioan astfel: Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt.

Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui, și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii! (Lc1.76-79).

Botezul pocăinței

Predicile și le începe în deșertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie al împăratului roman Tiberiu. La acea dată Ponțiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod era tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era cârmuitor al Ituriei iar arhierei erau Ana și Caiafa. Ioan îi îndemna pe oameni să se pocăiască: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!”, iar aceștia, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.

Botezul său era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, relatează evangheliile. Ioan Botezătorul venise să dea poporului cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor grație îndurării lui Dumnezeu, spune evanghelistul Luca.

Ioan cere pocăință adevărată

Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulți dintre farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră și îi avertizează că pocăința lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta. Dar cînd a văzut pe mulți din farisei și saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis: Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Avem ca tată pe Avraam!

Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-i duc încălțările. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Acela Își are lopata în mână, Își va curăți cu desăvârșire aria și Își va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. (Mat3.7-12)

Botezul lui Iisus

Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul îl botează și pe Iisus, care vine la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra lui Iisus ca un porumbel, acesta fiind recunoscut ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul îl recunoaște pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, care era înaintea Lui, pe care l-a făcut cunoscut, și care va boteza cu Duh Sfânt, relatează evanghelia lui Ioan. Acestui moment îi urmează ispitirea lui Iisus.

Milă și corectitudine

Ioan îndemna noroadele să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare, arată evanghelistul Luca, vameșilor le spunea să nu ceară nimic peste ceea ce le-a fost poruncit să ia iar ostașilor romani să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări și violență, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu lefurile lor.

Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe care îl învinuiește că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său aflat încă în viață.Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși.

De asemenea, Ioan îl mustră pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse, relatează evanghelistul Luca. Irod îl întemnițase pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare, arată evanghelistul Matei, la fel și Irodiada, așa cum ne încredințează evanghelistul Marcu. Irod se temea însă de norod pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc și se temea și de el, căci știa că este bărbat drept și sfânt, relatează Marcu. Același evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere.

Moartea lui Ioan Botezătorul

Totuși, când Irod își prăznuia ziua dând un ospăț boierilor săi, mai-marilor oștii și fruntașilor Galileii, fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: Cere-mi orice vrei, și-ți voi da! Apoi a adăugat cu jurământ: Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea! Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul.

Împăratul s-a întristat, deoarece, chiar dacă îl certase, Irod avea respect față de Ioan; dar din pricina jurămintelor sale, și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Ucenicii au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.

Scena decapitării lui Ioan Botezătorul este descrisă în „Noul Testament” (Marcu, cap.6, 17-29), constituind tema a numeroase tablouri.