În ciuda ororilor sclaviei, nu era o decizie ușoară să fugi de la stăpân.
De exemplu, ea cânta anumite melodii sau imita o bufniță, pentru a semnala când era timpul să plece sau când era prea periculos să iasă din ascunzătoare. De asemenea, ea a trimis prin poștă scrisori codificate.
2: Sincronizarea
De-a lungul anilor, Tubman a dezvoltat anumite strategii suplimentare pentru a-și menține urmăritorii la distanță. În primul rând, opera de obicei iarna, când nopțile mai lungi îi permiteau să străbată mai mult dum.
De asemenea, a preferat să plece sâmbătă, știind că până luni nu vor apărea în ziar notificări despre fugari (deoarece duminica nu apăreau). Tubman purta un pistol, atât pentru protecție, cât și pentru a-i intimida pe cei din grija ei care se gândeau să se întoarcă.
Ne puteți urmări și pe Google News
În plus, ea a avea droguri, folosindu-le atunci când plânsul unui bebeluș amenințau că să î idea de gol.
„Nu mi-am deraiat niciodată trenul de pe linie”, ar fi afirmat ulterior Tubman, „și nu am pierdut niciodată un pasager”.
3: Deghizările
Pentru a se întoarce din nou și din nou în Maryland, Tubman s-a bazat adesea pe deghizări, îmbrăcându-se ca bărbat, femeie în vârstă sau un negru liber din clasa de mijloc, în funcție de situație.
În Georgia, o femeie sclavă cu pielea deschisă s-a pozat ca un domn alb rănit, cu bandaje pe față și brațul drept, în timp ce soțul ei cu pielea mai închisă a pretins că era sclavul ei.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
