– Fetița tatii, îi spunea bătrânul ei tată, ce-o crescuse sus pe crengi,

De când e lumea legile-s făcute ca cei puternici să ne fie regi,

Oricât de tare inima îți pare și-oricâte trupuri ghearele-ți despică,

Sub talpa rinocerului, copilo, nu ești mai mare decât o furnică.

– Tu m-ai făcut așa neputincioasă și-n loc de colți, cu cioc m-ai înzestrat.

Atunci, fă bine, tată dragă, convinge leul să mă facă magistrat.

– Vai, mie, Doamne, ce-ți veni acuma? Cum crezi că leul rege va primi

Ca legile, dreptatea, judecata

Justiția sau cum s-o mai numi

S-o facă bufnița înaripata

Nici animalele nu cred că ar primi.

– Nu ești decât o pasăre bătrână, cu ochi bolnavi și aripile moi

Voi fi regină, tată, am putere, de mâine voi începe un război!

– Mărite rege, iartă-mi îndrăzneala,

Știi doar – credință-n toate ți-am jurat

O fată am, stăpâne, și-și dorește

La curtea ta să fie magistrat!

– O, vai, dar cum să te refuz prieten drag?

Știu bine că îți datorez domnia.

Iar de-i a ta micuța bufniță, pun rămășag

Că-n scurtă vreme va stârpi șarlatania.

Bătrânul leu era ferice tare :

Căci vechii magistrați nu-l ascultau,

Ba i-ar fi dat și cu executare

Și când nu s-aștepta îl înhățau.

– Să vină tinerii cu suflete curate

Domnia legii s-o instaurăm,

Le știți deja- discursuri consacrate

Iar ei în cor strigau: jurăm, jurăm!

Și bufnița ajunse magistrat

Nu oarecare, ci supremul șef,

În prima zi de munc-a sechestrat

Doi tigri și-o panteră fără chef.

Legați cu toții bine, fedeleș, au fost plimbați prin toată păduricea,

Să-i afle neamuri, păsări, frunze, gâze,

Și toată lumea-acum de ei zicea :

– Că uite, de-aia noi murim de foame, iar tigri stau cu burțile în sus

Pantera bagă spaima-n orișicare

Și totul în pădure e distrus.

– Trăiască bufnița, trăiască și dreptatea

Jos cu corupții, nu vrem carnivori,

Păsări ca ea dorește societatea,

Jos cu corupții, nu vrem carnivori.

Bătrânul rege era iarăși leu, toți adversarii îl priveau cu frică,

V-ați cam găsit beleaua cu-asta mică,

Mai are cineva ce să mai zică?

Dar timpul trece nemilos și crud

Puterea crește, scade, pe măsură

Din vest la est, din nord și până-n sud

Oficial, corupții dispărură.

Nu mai conta c-ai omorât un șoricel, ori c-ai strivit o frunză sub picioare,

Când bufnița spunea că n-ai valoare

Te transformai în ultimul mișel.

Veneau la ea șopârle, șerpi, viermi, râme,

Cu toții cetățeni nemulțumiți

Și zile-ntregi nu pridideau să toarne

Ce chin, ce trudă, să-i compătimiți.

– Da mie ce îmi iese la-nvoială?

Rânjea o vulpe îmblănită toată.

– Bunăvoința prezidențială și-o recompensă foarte ridicată.

– Tată, sunt gata să-l înving pe leu!

– Credeam c-ai dat uitării acest gând.

– Oh,nu, a fost aici mereu.

– Atunci, e-o chestiune doar de când.

– Pentru-început am să-i îndepărtez apropiații

– Crezi c-ai să reușești? E totuși rege.

– Am cea mai mare oaste – magistrații

– Prin ei fac totul mai presus de lege.

Plimbați au fost și-ncătușați pe rând

Toți leii ce cândva erau pe val

Căci tuturor li se părea normal

Să plece, dac-au fost văzuți furând.

– Că uite, de-aia biata nevăstuică

Își pierde viața hrană căutând

Moare în laț săracă păsăruică

Cât să răbdăm corupția, până când?

Ieșeau să strige animale toate, nemulțumite până peste poate

De viață grea, de asuprire și de foame

Slăvind pe bufniță și ale ei binoame.

– Jos leul! Du-te acasă, lasă-ne

Destul ți-am mai răbdat noi tirania

Cinstită bufiniță, ascultă-ne

E vremea ta, preia acum domnia.

– Poporul meu, la tine mă închin

Mai dă-mi răgaz pe toți să îi termin

Vă jur că liniște nu voi avea

Până ce leii nu vor decădea.

În vremea asta vulpea cea vicleană

Simțind în bufniță puteri de zeu

S-a pus la dispoziție ca spioană

Să îi servească în al ei traseu.

– O știi pe Marta, cea cu gâtul lung?

Girafa aia deșirată și cam proastă?

Dosarul ei mai bine îl disjung

Că stă ca o săgeată-nfiptă-n coastă.

– Ascută, vulpeo, s-a răstit mai marea,

Girafa trebuie eliminată

O cârtiță mi-a spus că-i autoarea

Unui denunț-o vreau demisionată.

– Am auzit și eu că ți-ar vrea locul

Ce-i drept, e-o nebunie îndrăzneala I-a cam sunat girafei nenorocul

O să-i cam prindă bine scărmăneala.

– În lanțuri vreau s-o duceți prin pădure

Să râdă toți de ea fără-ncetare

Și chinuri groaznice mai vreau să-ndure

Să vadă proștii ce înseamnă anchetare.

Căzutau capete mai mari, mai mici

Să stingă setea de dreptate-a dumneaei

Nimeni nu mai plângea de lipsa hranei,

Când vezi așa ceva ce să mai zici?

– E vremea să ne fi stăpână.

Perfida vulpe îi cânta în strună.

– Știi ce? Aș vrea să mă mai joc puțin

Voi pune-un rege ales la întâmplare

Un iepure, ceva și îl susțin.

Mulțimea toată-nflăcărată

Se îmbulzea strigând, votând,

Un urecheat ne va conduce, bufnița știe până când.

Ariciul, mare înțelept, se chinuia ca să priceapă

– Măi, fraților, un iepure?

– Bufnița o să-l măture!

Absurd, e-o mare filantroapă.