Din BUCĂTAR în JUSTIȚIAR. ACT de CURAJ pentru a-și APĂRA familia
- Alex Dumitrescu
- 10 septembrie 2018, 13:39
Cunoscutul bucătar englez Jamie Oliver a urmărit și prins un individ care a încercat să intre prin efracție în casa acestuia.
Hoțul a încercat să intre în casa de 8.9 milioane de lire sterline deținută de Oliver dar acesta l-a urmărit și imobilizat, în timp ce vecinii sunau la poliție.
Cu toate acestea, hoțul a fost eliberat de poliție. Aceșia au evitat o explicație directă, spunând doar că pot exista diferite motive, cum ar fi lipsa probelor sau probleme de ordin mental ale celui prins.
La momentul efracției, în casa se aflau soția cunoscutului bucătar și cei cinci copii ai acestora.
”În pofida celor întâmplate, Jamie râdea și glumea pe seama situației, felicitând vecinii care au avut prezența de spirit să sune la poliție”, a declarat unul dintre vecinii starului.