Bregovic face campanie liberalilor | VIDEO

Bregovic face campanie liberalilor | VIDEO

După ce a cântat la selecţia naţională a Eurovisionului de anul acesta, Goran Bregovic revine în România pentru a susţine, astăzi, un concert electoral la Buzău. Spectacolul va fi deschis de recitaluri susţinute de Mihai Mărgineanu şi Marius Mihalache, informează filiala Buzău a Partidul Naţional Liberal. Goran Bregovic va cânta, acompaniat de Wedding and Funeral Orchestra, timp de aproximativ două ore - până la ora 22.00 - recitalul fiind urmat de un spectacol de artificii.

Bregovic s-a născut la Sarajevo, pe 22 martie 1950, şi este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai Balcanilor. Compozitor şi chitarist de excepţie, a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesaria Evora. A devenit celebru la nivel internaţional prin muzica filmelor lui Emir Kusturica. Acesta a susţinut, de-a lungul anilor, numeroase concerte în România, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

De remarcat că în această campanie electorală, candidaţii propuşi de principalele partide politice pentru diferite funcţii în administraţia locală au făcut risipă de bani, invitând la concertele organizate pentru alegători artişti cu nume. Într-un top al localităţilor cu cele mai răsunătoare concerte pot fi incluse aşezările din judeţul Ilfov.

La manifestările organizate la Jilava, Bragadiru, Ştefăneştii de Jos, Voluntari şi Tunari s-au dat în spectacol comici precum Jean Constantin, Doru Octavian Dumitru şi cântăreţi de cele mai diverse genuri şi vârste: Maria Ciobanu, Andreea Bănică, Gabriel Dorobanţu, Cristina Sima.

Cei mai solicitaţi au fost, însă, maneliştii: Carmen Şerban, Vali Vijelie, Florin Salam, Adrian Minune, Sorin Copilul de Aur, Jan de la Craiova.

Boşcodeală l-a sabotat pe Bregovic

Liberalii buzoieni îl acuză pe primarul Constantin Boşcodeală (PSD) că a dispus sistarea furnizării energiei electrice pe platoul din Piaţa Dacia, în centrul oraşului, împiedicând astfel repetiţiile pentru concertul lui Goran Bregovic.

Candidatul PNL la Primăria Buzău, Cristi Romanescu, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că Bregovic nu a putut să repete pe scena din Piaţa Dacia, unde va avea loc concertul artistului, din cauza unei întreruperi de curent de care vinovat s-ar face primarul Constantin Boşcodeală.

"Primarul PSD Constantin Boscodeala a depăşit orice limită de decenţă şi a ordonat angajaţilor săi întreruperea curentului electric pentru concertul marelui artist Goran Bregovic. Concret, în jurul orelor prânzului, deranjat de probele tehnice necesare desfăşurării în bune condiţii a concertului, primarul Boşcodeală a decis întreruperea curentului electric, fără să aibă nici un drept în acest sens", se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii susţin că, "deşi concertul a fost aprobat de Primărie încă de acum 10 zile, edilul pesedist a condiţionat redeschiderea accesului la curentul electric de nedifuzarea imnului de campanie al candidatului liberal la Primăria Buzău, Cristian Romanescu", melodia fiind compusă şi interpretată de artistul Mihai Mărgineanu şi conţinând şi referiri critice la adresa actualului edil.

Liberalii mai susţin că, pentru buna desfăşurare a concertului, au fost nevoiţi să contracteze generatoare electrice pentru ca buzoienii să poată să-l ascute pe Goran Bregovici, "în ciuda piedicilor puse de primarul Boşcodeală".

În replică, primarul Constantin Boşcodeală că zgomotul puternic produs de repetiţiile pentru concert au afectat desfăşurarea şedinţei Consiliului Local.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 17:15

Ne puteți urmări și pe Google News