„Din discuțiile purtate cu managerii instituţiilor de cultură, aflate în subordinea Ministerului Culturii s-au desprins probleme grave cum ar fi lupta asiduă pe care aceștia o duc pentru a ține în funcțiune instituțiile culturale din România cu resurse minime, de cele mai multe ori banii provenind din fonduri proprii, bugetele pentru bunuri și servicii au fost reduse cu 50% față de anul trecut, la capitolul investiții banii nu există, clădiri destinate desfășurării actului artistic care nu au autorizație ISU și, din păcate, enumerarea nemulțumirilor poate continua la nesfârșit. Toate aceste tăieri bugetare din domeniul culturii duc într-un singur sens și anume la falimentarea instituțiilor de cultură din România”, a declarat președintele Comisiei, liberalul Gigel Știrbu. Acesta a adăugat că în țara în care „spectrul cultural ne definește identitatea ca popor, aspirațiile, modul în care ne raportăm unii la alții și la lumea înconjurătoare, chiar și așa, cultura a ajuns preșul pe care își șterg picioarele contabilii PSD cu Teodorovici în frunte”, spune Gigel Știrbu, președintele comisiei. 

 

Acesta cere demisia ministrului Culturii, Daniel Breaz și susține că acesta i-a amăgit că va veni și el la întâlnire.

 

„Domnul ministru “Ba, vin, ba nu mai vin!”, adică, după cum bine v-ați dat seama, dl. Valer-Daniel BREAZ, ministrul Culturii, a tras clapa din nou Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Acesta fusese invitat, ieri, pentru a discuta și eventual a soluționa, împreună cu membrii comisiei și cu managerii instituțiilor de cultură din subordinea Ministerului Culturii, situația alarmantă cu care se confruntă principalele instituții de cultură din România din cauza subfinanțării. Din păcate, este a doua oară consecutiv, în decurs de o săptămână, când acesta își anulează participarea la lucrările Comisiei, în ultimul moment, după ce inițial invitația fusese acceptată”, spune președintele comisiei.

Gigel Știrbu acuză partidul aflat la guvernare că „sabotează propria țară, deteriorează imaginea României peste hotare, îngropându-i definitiv propria identitate și propriile valori culturale”.

„Nu ajunge că PSD-ul ține oamenii în sărăcie și în subdezvoltare, unii dintre ei fiind chiar nevoiți să facă credite la bancă pentru a cumpăra o mână de lemne sau un coș de alimente, acum PSD-ul, prin persoana d-lui Breaz, privează poporul și de acest drept inalienabil omului”, a conchis Știrbu.

 

Vă prezentăm mai jos lista cu managerii instituțiilor de cultură care au participat la discuții și au semnalat probleme: Bálint Balogh, director economic la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Bâlici Ștefan, Director General Institutul Național al Patrimoniului, Boureanu Alexandru, Manager, Teatru Național “Marin Sorescu” Craiova, Caramitru Ion, Director General Teatrul Național București, Constantinescu Liviu, Manager interimar al Muzeului National de Arta al Romaniei, Dan Călin, Director General MNAC, Dimitriu Andrei Radu, Director General Filarmonica George Enescu, Dinu Tudor Cristian, jurist Centrul Național al Dansului București, Dragnea Viorica, Director Economic  Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, Gáspárik Attila, Director General Teatrul National Targu-Mures, Hadji-Culea Cristian, Director General Teatrul Național Iași, Ionescu-Ballo Bianca, Manager Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, Nițulescu Virgil Stefan, Manager Muzeul National al Taranului Roman, Oberländer Târnoveanu Ernest, Manager Muzeul Național de Istorie a României, Patachi Maria, director economic, Teatrul Național “Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Popoiu Paula, Manager Muzeul National al Satului ,,Dimitrie Gusti", Rancea Beatrice, Manager-Director General Opera Națională Română Iași, Ștefănescu Varvara-Cătălina, manager al Centrului Național al Dansului București.

        

 

Te-ar putea interesa și: