BREAKING! MIHAI LUCAN este suspectat de TENTATIVĂ DE OMOR
- Călin Căciuleanu
- 31 decembrie 2017, 14:38
Ies la iveală noi acuzații în cazul controversatului medic Mihai Lucan. Conform unor surse, profesorul este suspectat că ar fi rănit grav un pacient în mod intenționat.
Medicul Mihai Lucan este suspectat că ar fi vrut să rănească reputația unui coleg medic și i-ar fi secționat artera renală a unui pacient. Procurorii DIICOT investighează o posibilă tentativă de omor, conform RealitateaTV. În prezent, profesorul este plasat sub control judiciar.
Fostul șef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) Cluj-Napoca s-a prezentat vineri la Secția 17 de Poliția în cadrul măsurii de control judiciar. La părăsirea instituției, acesta a declarat că „adevărul e al fiecăruia”.
Medicul Lucan, împreună cu fiul său, Ciprian Lucan, fostul manager al IUTR Cluj, Dan Sânpătreanu și directorul economic al instituției, Sanda Rodica Baciu, a fost acuzat de procurorii DIICOT de fraudă financiară. Analizele care erau efectuate în interiorul spitalului de stat erau facturate pe clinica profesorului, SC LUKMED. Prejudiciul se ridică la 5,16 milioane de lei, estimează procurorii DIICOT București, produs între anul 2005 și anul 2016.