Braşovul plăteşte gafele lui "Vamă"

Braşovul plăteşte gafele lui "Vamă"

"Stegarii" au pierdut două puncte din pricina unui "artificiu" gândit de fostul lor preşedinte Dinu Gheorghe.

Echipa FC Braşov a fost penalizată cu două puncte de Comisia de Disciplină a FRF, din cauza unei datorii de 200.000 de euro pe care o are către Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" în contul transferului atacantului Sabrin Sburlea. Braşovenii au contestat decizia, argumetând că, în momentul în care l-au achiziţionat pe atacant, clubul lui Gică Popescu era dezafiliat de FRF. Paul Răducan, managerul clubului patronat de fostul căpitan al Barcelonei, a negat acuzaţia. "Poate că Ioan Neculaie a fost dezinformat. Noi nu eram dezafiliaţi atunci. Toate cluburile au termen până pe 17 februarie să-şi stingă litigiile", ne-a spus Răducan. Sabrin Sburlea a fost transferat de Rapid în 2010, "la pachet" cu Mihai Roman, pentru 750.000 de euro, la insistenţele lui Dinu Gheorghe. Ioan Neculaie, patronul "stegarilor", a fost informat că nu trebuie să mai achite cei 200.000 de euro. HAOS Liga secundă a intrat în colaps Multe echipe din eşalonul secund au probleme din cauza datoriilor financiare. Comisia de Disciplină a FRF a exclus formaţiile Victoria Brăneşti, Mureşul Deva şi Arieşul Turda din competiţiile interne. Mai mult, Unirea Alba-Iulia, FC Olt, FC Snagov şi Farul Constanţa au cu câte două puncte mai puţin în clasament, iar echipa Gloria Buzău a pierdut patru.

Ne puteți urmări și pe Google News