„Bomba depresionară" a lovit SUA şi Canada. Temperaturi polare înainte de Crăciun

„Bomba depresionară" a lovit SUA şi Canada. Temperaturi polare înainte de Crăciun Prognoza meteo. Sursa foto: Sergey Kichigin | Dreamstime.com

SUA şi Canada au fost lovite de un fenomen meteo rar. „Bomba depresionară” a adus temperaturi polare și ninsori abundente chiar înainte de Crăciun. Situația este critică.

Fenomen meteorologic denumit „bombă depresionară” este cauzat de un ciclon care se intensifică foarte rapid, dar al cărui caracter excepţional este conferit de un front atmosferic arctic glacial, informează AFP.

„Un ger de o asemenea amploare ar putea provoca în doar câteva minute degerături pe pielea expusă, precum şi hipotermie şi deces dacă expunerea se prelungeşte”, a alertat National Weather Service.

Potrivit Rdor: „O astfel de furtună se produce o dată într-o generaţie, afirmă Serviciul meteo american cu sediul la Buffalo. La rândul său, Cyrille Duchesne, meteorolog la serviciul canadian Chaine Météo, notează că avem de a face cu un val de frig istoric. Au fost doborâte mai multe recorduri de frig: - 53 de grade Celsius în vestul Canadei, - 38 în Minnesota, dar şi mai la sud, regiuni unde în mod obişnuit temperaturile sunt mai blânde în această perioadă a anului: - 13 grade la Dallas şi - 8 grade la Houston.”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Bomba depresionară” cauze

„Cauzele fenomenului sunt însă destul de clare: un sistem depresionar provocat de confruntarea a două mase atmosferice, una foarte rece provenind din Arctica, iar alta tropicală venită din Golful Mexic. O depresiune este un sistem de joasă presiune atmosferică, ce provoacă deseori condiţii meteo nefavorabile, dinamica sa antrenează curenţi ascendenţi, care provoacă acumulări de nori şi precipitaţii. Ceea ce este extraordinar în situaţia de faţă este că presiunea atmosferică a coborât de data aceasta foarte rapid, în mai puţin de 24 de ore. În combinaţie cu viscolul şi ninsorile, temperaturile resimţite ar putea atinge pe alocuri - 55 de grade Celsius.”, potrivit sursei citate mai sus.