Jucătorul Bogdan Stancu s-a accidentat în ultima etapă a campionatului din Turcia şi nu s-a putut antrena în această seară la şedinţa condusă de selecţionerul Victor Piţurcă la baza sportivă de  la Mogoşoaia.
„Motanul” este incert pentru jocul-amical cu Uruguay, iar locul său ar putea fi luat de Daniel Niculae, jucătorul echipei franceze Nancy. De la antrenamentul naţionalei au mai lipsit Adrian Mutu, Gabi Torje, Ciprian Marica şi Dorin Goian, toţi patru fiind implicaţi în partidele jucate de echipele de club.