Bill Gates a devenit bunic. Prima declarație a miliardarului: Sunt atât de mândru
- Emma Cristescu
- 6 martie 2023, 19:12
Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates (67 de ani), a anunțat că a devenit bunic și că este mai fericit ca niciodată. Miliardarul le-a tranmis un mesaj emoționant fiicei sale și soțului ei.
Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates (67 de ani) a devenit bunic. Fiica sa cea mare, Jennifer Gates (26 de ani), și soțul ei, Nayel Nassar (32 de ani), l-au făcut pe miliardar mai fericit ca niciodată. „Trimitem dragoste din partea micuței noastre familii sănătoase”, a spus fiica acestuia. Încă nu s-a aflat sexul bebelușului.
Miliardarul Bill Gates a declaraat că este extrem de mândru și că se bucură de această perioadă din viața lui: „Felicitări Jenn și Nayel. Sunt atât de mândru”. Și Melinda French Gates (58 de ani), a oferit prima declarație de când a devenit bunică: „Bine ai venit pe lume. Inima mea tresaltă de bucurie. Nu am putut fi mai încântată să-l cunosc pe acest micuț și să vă văd pe voi doi devenind părinți”.
Jennifer Katharine Gates s-a născut pe 26 aprilie 1996. Tânăra mămică este candidată la școala de medicină Icahn din New York. Pe Instagram, Jennifer, care are peste 500.000 de urmăritori, spune că este pasionată de călărie. Ea și Nayel Nassar au devenit soț și soție în octombrie 2021.
Bill Gates și Melinda, divorț controversat
Părinții lui Jennifer, Bill și Melinda, au divorțat în 2021 după 27 de ani de căsnicie. Miliardarul a dezvăluit și ce a învățat după această separare, dar și ce sfaturi îi va da nepului/nepoatei lui : „Cred că îi ajuți mai ales pe copii dând un exemplu bun și oferindu-le timp atunci când vor. Sper să am cât mai mult timp cu toți nepoții și nepoatele pe care le voi avea pentru a îmi împărtăși fascinația față de lume cu ei”.
„Melinda este o persoană grozavă iar parteneriatul pe care l-am încheiat este o sursă de mare tristețe personală”, a mai spus Gates după divorț.
Bill Gates a mai spus că se va axa pe sănătate, politică și climă pentru a ase asigura că nepotul lui va avea o viață bună și liniștită, potrivit MoneyControl.