Bilanț coronavirus 16 septembrie. 1.801 cazuri noi și 12 decese în 24 de ore

Bilanț coronavirus 16 septembrie. 1.801 cazuri noi și 12 decese în 24 de ore Sursa: Wirestock | Dreamstime.com

Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.801 cazuri noi de coronavirus, iar 12 oameni au decedat din cauza bolii. În spitale sunt internate 1.668 de persoane.

Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.801 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 167 mai puține față de ziua anterioară. 382 dintre cazurile noi, din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja infectați, 95 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

12 decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 66.900 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 15.09.2022 (10:00) – 16.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (opt bărbați și patru femei), două decese fiind raportate anterior intervalului de referință.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre cele 12 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, trei la categoria de vârstă 60-69 ani, două la categoria de vârstă 70-79 ani și șase la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar patru dintre aceștia erau vaccinați.

Peste 1.500 de oameni în spital

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.668, cu trei mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 139 persoane, cu două mai puține față de ziua anterioară. Din cei 139 pacienți internați la ATI, 126 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 208 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 17 mai puțini față de ziua anterioară. Niciun copil nu este internat la ATI.

În România nu sunt anunțate noi restricții, dar autoritățile recomandă purtarea măștii în mijloacele de transport în comun și spațiile închise aglomerate. Organizația Mondială a Sănătății recomandă o a patra doză de vaccin în cazul persoanelor cu boli cronice, celor care au peste 65 de ani, dar și cadrelor medicale.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.797 teste RT-PCR (1.799 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 998 la cerere) și 14.349 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.471.469 teste RT-PCR și 11.435.215 teste rapide antigenice.