Bilanț coronavirus, 13 noiembrie. 4.006 cazuri noi și 323 de decese
- Maria Dima
- 13 noiembrie 2021, 11:39
Grupul pentru Comunicare Strategică a transmis ultimele date provizorii privind evoluția pandemiei de coronavirus în România. Câte cazuri noi și câte decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI, la data de 13 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.006 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 323 decese dintre care 19 anterioare.
Incidența Covid -19 în Capitală a scăzut
Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, sâmbătă, de 6,68 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
Este a 22-a zi în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 scade în Capitală, cea mai mare valoare fiind atinsă pe 22 octombrie - 16,54.
În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 7,31.
Pastile antivirale contra Covid -19
În contextul evoluției pandemiei de coronavirus, oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au precizat vineri că speră să convoace în curând o şedinţă pentru a stabili recomandări de utilizare a pilulelor antivirale contra COVID-19. Aceștia au precizat că pilulele oferă noi perspective ''foarte atractive'' pentru tratamentul clinic,
La începutul acestei luni, Marea Britanie a devenit prima ţară care a autorizat utilizarea unei pastile antivirale pentru tratarea COVID-19. Janet Diaz, coordonatoarea echipei clinice însărcinate cu răspunsul anti-COVID-19 din cadrul OMS, a precizat că o reuniune a grupului pentru redactarea recomnadărilor va lua în considerare pastilele anti-COVID-19 la următoarea şedinţă, care va avea loc peste trei săptămâni.
Un alt oficial al OMS, Mike Ryan, a spus că descoperirile preliminare referitoare la pilule sunt '' foarte, foarte binevenite'' adăugând că ''un proces minuţios'' nu este necesar pentru ca tratamentul să devină disponibil la scară mai largă.
''În mod clar, a dispune de o a doua abordare pentru tratarea celor care se infectează este foarte plăcut şi să poţi salva vieţi în acest fel este de asemenea foarte plăcut'', a spus el.
Săptămâna trecută, Pfizer Inc a anunţat că pilula sa experimentală pentru tratarea COVID-19 a redus cu 89% riscul de spitalizare sau deces în cazul adulţilor cu risc de a dezvolta o formă severă a bolii.
În cadrul aceleiaşi informări de presă, principalul jurist al OMS, Steven Solomon, a precizat că discuţiile vizând un tratat internaţional pentru îmbunătăţirea răspunsului la pandemie au avansat înaintea unei reuniuni importante a acestui organism la finalul acestei luni.
''Avem motive să credem că aceştia (membrii OMS) vor ajunge la o concluzie fructuoasă'', a spus el.
Discuţiile avansează de asemenea asupra unei autorizări pentru utilizare de urgenţă a vaccinului rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a precizat Mariangela Simao din cadrul OMS, adăugând că sunt necesare verificări suplimentare. ''Procesul a fost pus din nou în mişcare, iar asta înseamnă veşti foarte bune'', a spus ea.