Big Brother pentru Ministerul Sănătății, la STS

Big Brother pentru Ministerul Sănătății, la STS

Ministerul Sănătății a pus un proiect de lege în dezbatere publică. Acesta prevede că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va crea o aplicație care va colecta toate datele cu caracter personal înregistrate în aplicațiile informatice „Corona-forms” și RUBT (Registrul Unic de Boli Transmisibile). Acest lucru va fi făcut pentru a facilita raportarea bolilor transmisibile.

Datele cu caracter personal, colectate în aplicația informatică RUBT

Potrivit proiectului, datele cu caracter personal colectate în aplicația informatică RUBT sunt prelucrate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care este împuternicit de Institutul Național de Sănătate Publică.

Aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) colectează și prelucrează date cu caracter personal, cum ar fi nume, prenume, CNP, seria și numărul actului de identitate sau, după caz, numărul paşaportului sau al cardului EU/CE, vârstă, data nașterii, sex, adresa de domiciliu sau reședință, numărul de telefon și adresa de e-mail, precum și date privind starea de sănătate, cum ar fi diagnosticul sau stare patologică, istoric testări şi boli transmisibile, istoric vaccinări.

Datele cu caracter personal nu vor putea fi șterse

Datele personale nu pot fi ștearse și sunt păstrate pe tot parcursul vieții persoanei vizate.

„La 180 de zile de la decesul persoanei vizate, datele cu caracter personal privind identificarea acesteia se anonimizează prin mijloace automatizate, în mod ireversibil, iar datele privind starea de sănătate ale acesteia se păstrează în vederea utilizării strict în scop ştiinţific sau statistic", se apune în document.

Datele, informațiile și procedurile operaționale vor fi stocate în Registrul unic

În același proiect pus în consultare, ministrul Sănătății și directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale vor stabili Registrul unic de evidență al unităţilor sanitare (RUEUS), care conține datele, informațiile și procedurile operaționale necesare înfiinţării, utilizării și funcționării acestuia.

Ministerul Sanatatii

Ministerul Sanatatii / sursa: dreamstime.com

„În Registrul unic de evidenţă al unităţilor sanitare, denumit în continuare RUEUS, se înregistrează şi codifică toate unităţile sanitare publice şi private care furnizează servicii medicale, servicii conexe actului medical, terapii complementare şi alternative, servicii medico-sociale, precum şi unităţile publice şi private care furnizează servicii conexe actului medical sau terapii complementare şi alternative”, se mai spune în comunicat.

STS a pus la punct un algoritm de codificare al datelor cu caracter  personal

Codificarea se realizează aplicaţie informatică dezvoltată şi administrată din punct de vedere tehnic de STS.

„Codificarea reprezintă atribuirea unui număr unic naţional fiecărei unităţi înregistrate în RUEUS şi se realizează printr-o aplicaţie informatică dezvoltată şi administrată din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale", prevede proiectul.