Sursa foto: Arhiva EVZBătălia electorală pentru preşedinţie a devenit cruntă. Nu mai are nimic în comun cu o campanie în care competitorii îşi expun programele, ci a devenit un război, cu dat la gioale, cu minciuni care pot fi demolate la o cercetare simplă, dar care sunt înghiţite pe nemestecate de opinia publică, cu diplome de toate felurile lipite pe frunţile candidaţilor, ca bancnotele lipite de petrecăreţi pe fruntea lăutarilor.
Dincolo de acest bâlci, sunt sigur că aţi înţeles şi dumneavoastră că în spatele lui există şi nişte interese uriaşe.
Iar unul dintre aceste interese, care valorează, pe termen mediu şi lung nu sute de milioane, nu miliarde ci trilioane de euro sunt bogăţiile rare pe care le are ţara noastră. Metale rare, la care ţări mult mai dezvoltate decât noi nici măcar nu visează şi care, exploatate în interesul României şi al românilor, ne-ar face un jucător foarte important pe piaţa mondială.
Bătălia este cu atât mai cruntă cu cât foarte multe dintre licenţele de exploatare eliberate până acum sunt pe cale să expire până la sfârşitul anului. Este, deci, din nou război pe ele. Un război care a început deja, dar pe care ne facem că nu-l vedem. Spre exemplu. Miercuri, 23 octombrie 2024, mai mulţi cetăţeni maghiari au fost săltaţi de pe stradă de către Poliţia Română, în colaborare cu SRI. Pretindeau că sunt speologi. Asupra lor s-au găsit mai multe documente, acte și schițe secrete care conțineau planuri și desene detaliate ale tuturor minelor de metale neferoase din zona Baia Mare.
Acesta este însă un mic episod din această bătălie în care sunt angrenaţi nu numai spioni străini, ci şi cozi de topor de la noi, care, mânate de valurile vremurilor ăstora tulburi, au ajuns în funcţii de decizie. Tactica acestora este simplă. Lăsarea în paragină a minelor, pe motiv că nu sunt rentabile, iar statul nu are bani să le subvenţioneze. Uitându-se faptul că un metal rar, scos din mină doar pentru a fi admirat, nu are o valoare foarte mare, cât să acopere cheltuielile cu scoaterea lui. Dar folosirea acestei materii prime în industrii de vârf, îi sporeşte de mii de ori valoarea. Industrii de vârf extrem de profitabile, care nu ar putea exista fără aceste materii prime. Lăsarea în paragină şi apoi prăduirea lor pe nimic.
Şi dacă tot am vorbit de cozi de topor, să dăm şi câteva exemple de acţiuni ale lor.
„Salrom”. La început, când a fost înfiinţată, compania avea doar capital de stat. În prezent, capitalul este 51 la sută statul român şi 49 la sută fondurile de investiţii. Ce nu se ştie este că „Salrom” are în administrare şi zăcămintele de grafit ale României. Adică un mineral extrem de preţios, din care se face grafenul, fără de care industria IT nu poate exista. Este considerată materia primă cea mai importantă a secolului nostru.
În 2020, doi cercetători de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, primeau chiar Premiu Nobel pentru descoperirea grafenului. Dacă înainte de 1989, în România se extrăgeau cu mijloace rudimentare 40.000 de tone de grafit, cantitate ce situa România printre cele mai mari producătoare din lume, astăzi, nu se mai extrage nimic. Cele mai importante exploatări miniere de grafit de la noi, Ungurelașu și Cătălinu, sunt situate în comuna Baia de Fier, județul Gorj. Au fost închise între 2004 și 2006, pe motiv că nu sunt rentabile. Oraşul Baia de Fier s-a scufundat într-o sărăcie lucie.
La fel s-a întâmplat şi cu minele de uraniu. Închise ca nerentabile. Deşi în România există un program nuclear, se doreşte deschiderea de noi reactoare la Cernavoda, se doreşte independenţa energetică şi alte astfel de baliverne. Pentru programul nuclear, nu este suficient numai uraniul, ci şi zirconiul şi titanul. România le are şi pe ele. Numai că şi aceste mine zac în părăsire. Spre exemplu, uzina de la Vadu, sau nisipurile din Delta Dunării, bogate în uraniu şi zirconiu, zac în paragină după ce au fost vândute pe nimic unei firme din Constanţa, care a vândut la rândul ei la bucată tot ce a prins, ca să-şi scoată pârleala şi un câştig frumos pe deasupra, după care a intrat în faliment. După aceeaşi schemă s-a ales praful şi de extracţiile de titan.
În România au fost identificate până acum, oficial cel puţin, 220 de perimetre cu potenţial de pământuri rare. Ele au fost trecute la „Radioactiv Mineral Măgurele”, care apoi a fost subfinanţată şi adusă în pragul falimentului. Concomitent cu aceste distrugeri, curg la Agenţia Naţională pentru Metale Rare (ANMR) cereri de exploatare a acestor perimetre, de către tot felul de indivizi, în parteneriat cu firme străine. Doar într-un singur an, au fost înregistrate peste 30 de cereri de licenţe de exploatare.
Bătălia se dă pentru sare, cupru, zinc, aur, argint, magneziu, deja amintitul grafit, telur, tungsnten, litiu, zircon şi încă foarte multe altele care l-au uimit până şi pe Mendeleev. Unele dintre ele sunt declarate de către UE: materiale critice. Iar noi, le avem.
De ce spun că războiul pentru Cotroceni înseamnă şi războiul pentru resursele Românie? Încă din vremea Cabinetului Orban a fost emis un act normativ, un măreţ plan de exploatare a acestor comori, care se întinde până în anul 2035. În document se scrie negru pe alb: „Entităţi private să deţină preponderent dreptul de exploatare şi administrare a resurselor minerale neenergetice.” Adică, să le dăm altora. Mai mult, se recomandă scăderea redevenţelor, pentru a le face şi mai atractive, deşi redevenţele de astăzi nu au mai fost reactualizate de 20 de ani. Adică, bogăţiile care se exploatează, le dăm pe nimic.
Acesta este unul dintre fronturile, cred eu, cele mai importante ale bătăliei pentru preşedinţie. Comorile rare ale României. Le vom exploata în folosul nostru, sau va fi ca şi până acum: le lăsăm în paragină, pentru a le lua alţii pe nimic.
