Bătaia aduce bani frumoși. Luptătorul Conor McGregor, cel mai bine plătit sportiv în 2020

Bătaia aduce bani frumoși. Luptătorul Conor McGregor, cel mai bine plătit sportiv în 2020

Cel mai bine plătit sportiv din lume, în anul 2020, a fost luptătorul de arte marțiale mixte, Conor McGregor, care a câștigat mai mult decât fotbaliștii Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo.

Luptătorul de arte marțiale mixte (MMA) Conor McGregor este sportivul care a obținut cele mai mari venituri în cursul anului 2020. Conor McGregor a obținut venituri de aproximativ 180 de milioane de dolari (aproximativ 149 milioane de euro). El a câștigat, în principal, din afacerile pe care le desfășoară, potrivit revistei Forbes, și mai puțin din sport.

Sportivul irlandez, în vârstă de 32 de ani, a luptat doar într-un singur meci, în anul 2020. El a obținut, de pe urma acestei lupte, pe care a câștigat-o în fața lui Donald Cerrone, suma de 22 de milioane de dolari. Celelalte competiții sportive au fost suspendate din cauza pandemiei provocate de coronavirus.

Prin urmare, diferența de 158 de milioane de dolari care a intrat în conturile lui Conor McGregor provine din activităţile sale comerciale. Este vorba, în special, de vânzarea acțiunilor pe care le-a deținut la o marcă de whisky.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cine sunt următorii clasați în topul Forbes

Potrivit revistei Forbes, Conor McGregor a fost unul dintre cei patru sportivi care au câştigat peste 100 de milioane de dolari în anul 2020, în timpul pandemiei. Ceilalți trei sunt fotbalistul argentinian Lionel Messi, de la FC Barcelona, care ocupă locul al doilea pe listă, cu venituri de 130 de milioane de dolari (aproximativ 107 milioane de euro), urmat de atacantul portughez al echipei Juventus, Cristiano Ronaldo care a obținut suma de 120 de milioane de dolari, aproximativ 99 de milioane de euro.

Pe locul patru se situează jucătorul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, Dak Prescott. Acesta completează topul Forbes cu venituri de 107,5 milioane (89 milioane de euro).

Jucătorul de fotbal american s-a clasat înaintea vedetei formaţie de baschet LA Lakers LeBron James (96,5 milioane de dolari, în jur de 79 milioane de euro) şi a fotbalistului brazilian al echipei PSG, Neymar (95 milioane de dolari, 78 de milioane de euro).

Tenismenul elveţian Roger Federer, în ciuda faptului că a jucat un singur turneu în 2020, face parte din Top 10, cu 90 de milioane de dolari, aproximativ 74,5 milioane de euro.