Adrian Dobre

Adrian Dobre

Adi Dobre este un jurnalist și comentator sportiv român, originar din Ploiești, cunoscut în special pentru activitatea sa în presa sportivă – atât în presa scrisă, cât și în televiziune. De-a lungul unei cariere de peste două decenii, a lucrat ca reporter, editorialist și comentator la diverse publicații și redacții, inclusiv „Evenimentul Zilei”, fiind prezent la numeroase competiții interne și internaționale, de la fotbal la rugby. A publicat volumul „La masa presei – Memoriile unui jurnalist sportiv”, carte premiată la gale dedicate presei sportive și apreciată pentru felul în care descrie culisele jurnalismului sportiv și condiția ziaristului „de teren”.
Baia Mare şi Steaua, în finala Superligii

Baia Mare şi Steaua, în finala Superligii

Campioana Ştiinţa Baia Mare s-a calificat astăzi în finala Superligii Naţionale la rugby. Maramureşenii au învins, pe teren propriu, Universitatea de Vest Timişoara cu 24-22. Ieri, Steaua Bucureşti obţinuse biletele...

Lui Borcea i-a stat inima la Miami

Lui Borcea i-a stat inima la Miami

Cristi Borcea, directorul executiv al echipei Dinamo, a văzut de la Miami meciul "câinilor" cu CFR Cluj. Borcea, care e stabilit la Miami de ceva vreme, a mărturisit că a...

Roger Federer a triumfat la Basel

Roger Federer a triumfat la Basel

Roger Federer a câştigat primul turneu de tenis după o pauză de zece luni. Federer s-a impus în această după amiază chiar la el acasă, la Basel, cu o victorie...

Neşu a "evadat" din spital şi a mers astăzi la meci, unde i-a purtat noroc lui Utrecht. Imagini emoţionante| VIDEO

Neşu a "evadat" din spital şi a mers astăzi la meci, unde i-a purtat noroc lui Utrecht. Imagini emoţionante| VIDEO

Mihăiţă Neşu a părăsit spitalul şi a fost prezent astăzi în tribuna oficială de pe "Galgenwaard" din Utrecht la derby-ul dintre FC utrecht şi Ajax Amsterdam din etapa a 12-a...

Americanii îi contestă succesul lui Bute

Americanii îi contestă succesul lui Bute

Victoria lui Lucian Bute din această noapte în faţa jamaicanului Glen Johnson nu a avut darul să-i impresioneze pe toţi specialiştii din box. Americanii de la ESPN cred că românul...

Bute a boxat accidentat din repriza a 4-a

Bute a boxat accidentat din repriza a 4-a

Campionul mondial a recunoscut la finalul meciului cu jamaicanul Glen Johnson că a boxat, începând cu repriza a 4-a, accidentat. Lucian Bute şi-a apărat cu succes, pentru a noua oară,...

Paszkany: "Dacă acela a fost penalty, de mâine ne ocupăm de creşterea vacilor, caprelor"

Paszkany: "Dacă acela a fost penalty, de mâine ne ocupăm de creşterea vacilor, caprelor"

Arpad Paszkany e supărat după înfrângerea echipei sale, CFR Cluj, în derby-ul cu Dinamo. CFR Cluj a pierdut derby-ul cu Dinamo în minutele de prelungire. Lui Arpad Paszkany, patronul ardelenilor...

Lucian Bute, victorie la puncte în faţa jamaicanului Glen Johnson. "Sunt mulţumit de performanţa mea"| FOTO

Lucian Bute, victorie la puncte în faţa jamaicanului Glen Johnson. "Sunt mulţumit de performanţa mea"| FOTO

Lucian Bute şi-a respectat blazonul de campion mondial învingându-l pe veteranul Glen Johnson în această noapte la "Pepsi Coliseum", Quebec City, Quebec, Canada. Lucian şi-a apărat astfel cu succes pentru...

Johnson: "Mă consider câştigător"

Johnson: "Mă consider câştigător"

Învins clar la puncte de românul Lucian Bute, azi noapte la Quebec City, jamaicanul Glen Johnson se consideră câştigătorul întâlnirii. Bute şi Johnson s-au luptat într-un meci în care românul...

Lucian Bute, după meciul cu Johnson: "Voi fi în sală la finala Super Six"

Lucian Bute, după meciul cu Johnson: "Voi fi în sală la finala Super Six"

Lucian Bute e gata de o nouă provocare după succesul din această noapte în faţa jamaicanului Glen Johnson. Bute zice că în decembrie va fi prezent la finala "Super Six",...

Liga I: Dinamo bate la Cluj în prelungiri

Liga I: Dinamo bate la Cluj în prelungiri

Dinamo s-a impus în această seară la Cluj, 3-2 cu CFR, în derby-ul etapei cu numărul 13 din Liga I la fotbal. Derby-ul etapei a XIII-a s-a disputat în această...

Goian defilează cu Rangers în SPL

Goian defilează cu Rangers în SPL

Glasgow Rangers, echipă la care e legitimat internaţionalul român Dorin Goian, a învins astăzi, în derby-ul etapei a XIV-a a Scottish Premier League, formaţia Dundee United. Dorin Goian a fost...

"Huidu- 3 morţi, scapă oricum! Enache face puşcărie pentru un pumn"

"Huidu- 3 morţi, scapă oricum! Enache face puşcărie pentru un pumn"

Acesta a fost mesajul afişat pe un banner de fanii dinamovişti la Cluj, în timpul meciului cu CFR Cluj, din etapa a XIII-a a Ligii I la fotbal. Fanii echipei...

Handbal: România, victorie cu Luxemburg

Handbal: România, victorie cu Luxemburg

Naţionala masculină de handbal a României a învins astăzi Luxemburgul, scor 26-22 (14-8), în cea de-a doua partidă din cadrul Grupei a 7-a de calificare la Campionatul Mondial din 2013....

Liga I: Remiză în derby-ul Ploieştiului

Liga I: Remiză în derby-ul Ploieştiului

Astra şi Petrolul au încheiat astăzi la egalitate, scor 1-1, în derby-ul oraşului Ploieşti, meci contând pentru etapa a 13-a a Ligii I la fotbal. Oficialii clubului Astra Ploieşti au...

"Aspiratorul" Şumudică: "La iarnă voi face curăţenie la echipă"

"Aspiratorul" Şumudică: "La iarnă voi face curăţenie la echipă"

Marius Şumudică a debutat cu stângul pe banca tehnică a echipei FC Braşov. Braşovul a pierdut azi la Sibiu, 1-2 cu Voinţa, la primul meci cu Şumudciă pe bancă.Evoluţia echipei...

Martinovici: "Nu m-am gândit la Monica Seleş, a fost din instinct"

Martinovici: "Nu m-am gândit la Monica Seleş, a fost din instinct"

Novak Martinovici le-a povestit jurnaliştilor sârbi despre incidentul de la meciul Petrolul - Steaua, de la Ploieşti. Martinovici a fost cel care l-a lovit violent şi l-a călcat apoi în...

Suporterii dezafiliatei Universitatea Craiova l-au comemorat pe Adrian Păunescu

Suporterii dezafiliatei Universitatea Craiova l-au comemorat pe Adrian Păunescu

Suporterii echipei de fotbal Universitatea Craiova l-au comemorat astăzi pe poetul Adrian Păunescu, decedat pe 5 noiembrie anul trecut. Adrian Păunescu a fost un mare susţinător al echipei de fotbal...

Liga I: Voinţa Sibiu - FC Braşov 2-1

Liga I: Voinţa Sibiu - FC Braşov 2-1

Voinţa Sibiu a învins astăzi FC Braşov într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a Ligii I la fotbal. Meciul de la Sibiu a reprezentat debutul lui Marius Şumudică pe...

Trombetta: "Să nu vă aşteptaţi la minuni"

Trombetta: "Să nu vă aşteptaţi la minuni"

Tehnicianul italian Maurizio Trombetta s-a întors în fotbalul românesc. El este noul antrenor al echipei FCM Târgu Mureş. Maurizio Trombetta, 49 de ani, a fost prezentat aseară ca noul antrenor...