Atac violent soldat cu un mort, într-o moschee din Franţa
- Liviu Cojan
- 17 martie 2012, 13:57
Un tânăr înarmat cu o bâtă de base-ball, prezentat ca fiind “dezechilibrat”, a intrat vineri seara într-o moschee din Arras, oraş în nordul Franţei, unde a început lovit să-i lovească pe cei aflaţi în interior, transmite Agerpres.
În urma atacului, o persoană a fost ucisă, iar alta grav rănită, potrivit unor surse din cadrul poliţiei. Tânărul, cunoscut cu “antecedente psihiatrice”, a fost arestat la scurt timp după producerea tragediei, au adăugat sursele citate. Este vorba despre “un musulman practicant”, a menţionat un oficial implicat în anchetă. Atacatorul “este un tânăr musulman care frecventa moscheea şi era cunoscut ca fiind dezechilibrat”, a declarat Abdelkader Assouedj, reprezentant regional al Federaţiei Marii Moschei din Paris. ”Avusese un comportament anormal în unei timpul rugăciuni şi i-am cerut să nu mai vină la moschee. Astăzi, acesta s-a întors şi vedem ce s-a întâmplat”, a adăugat el.