Armele Hamas și umbra Iranului

Armele Hamas și umbra Iranului Teroriși Hamas. Sursa foto: Twitter

Armele grupării Hamas, cu care teroriștii palestinieni au comis atrocitățile din 7 octombrie, poartă amprenta regimului din Iran.

Arsenalul foarte abundent Hamas, dar compus din armament clasic, cu care au operat teroriștii palestinieni pe 7 octombrie, poartă amprenta regimului iranian, scrie cotidianul francez Le Point.

Teroriștii palestinieni Hamas nu aveau nicio armă ultramodernă

Cum au fost capabile niște grupuri armate înconjurate într-o enclavă să învingă o armată israeliană ultramodernă?

Privind armele confiscate de IDF în timpul recuceririi localităților atacate din sudul Israelului, teroriștii palestinieni nu aveau nicio armă secretă care i-ar fi putut surprinde pe israelieni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest arsenal, cu siguranță foarte abundent, se dovedește a fi clasic: peste 2.000 de arme kalașnikov, peste 1.000 de grenade (inclusiv unele cu sarcină termobarică, provocând o explozie la 3.000 de grade), peste 1.000 de lansatoare de rachete, explozibili, dispozitive explozive improvizate, mortiere, niște mitraliere…

Originea armelor folosite de teroriștii palestinieni

Originea lor este diversă: produse în fabrici subterane din Gaza, luate de pe piața neagră sau importate din state precum dictatura islamică din Iran sau dictatura comunistă din Coreea de Nord.

Nu este același lucru pentru foarte numeroasele lansatoare de rachete și muniția acestora: echipele specializate ale armatei israeliene, care puseseră totuși mâna pe stocuri mari în 2014, nu văzuseră niciodată anumite modele de rachete de fabricație locală sau iraniană.

„Au fost modificări la modelele de rachete”, explică locotenent-colonelul Idan Sharon-Kettler, șeful uneia dintre unitățile din Israel care inventariază și examinează capturile.

Armele Hamas, cu manualul de instrucțiuni iranian

Dictatura ayatolahilor din Iran pare să fie în spatele unei mari părți a acestui armament. Transferul de armament s-a petrecut fie direct, fie prin intermediul auxiliarilor Teheranului, care au servit ca intermediari.

„În plus, unele arme iraniene au fost găsite cu manuale de instrucțiuni care pot fi obținute doar dacă vin direct din fabrică. Sentimentul meu este că Iranul este neapărat în spatele acestor pregătiri”, a mai explicat locotenent-colonelul Idan Sharon-Kettler.

(Articol de Jérémy André; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)