Anunț de ultima oră despre vaccinarea obligatorie. Valeriu Gheorghiță a vorbit despre măsurile importante

Anunț de ultima oră despre vaccinarea obligatorie. Valeriu Gheorghiță a vorbit despre măsurile importante sursă: arhivă

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, duminică, 21 noiembrie, că autoritățile din România încearcă să evite impunerea vaccinării obligatorii, măsură la care recurg din ce în ce mai multe state europene, în special în contextul noului val al cazurilor de infectare cu SARS-COV-2. În schimb, însă, pe masă se află două măsuri importante care trebuie respectate.

„În momentul de față, nu au fost discuții în acest sens (n.r. cu privire la impunerea vaccinării obligatorii). Avem și alte măsuri pe care le putem aplica. În fond, vorbim despre a evita decese”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva bolii COVID-19, Valeriu Gheorghiță, într-o emisiune televizată.

La ce măsuri recurge România pentru a nu impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19

Întrebat despre măsurile care trebuie adoptate pentru a nu se ajunge la vaccinarea obligatorie a românilor, medicul militar a transmis că este vorba despre „cel puțin două importante”, care, deși nu sunt „populare”, asigură protejarea comunității.

„Vaccinarea, care să fie cât mai extinsă la persoanele cu risc mare, și implementarea certificatului verde. Prin certificatul verde avem toată libertatea să participăm la activitățile reglementate în pandemie. Valuri de îmbolnăviri vom avea atâta timp cât o să fie populație susceptibilă. Dar trecerea prin boală presupune mai multe consecințe”, a explicat Valeriu Gheorghiță într-o emisiune televizată de la DIGI24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poziția coordonatorului campaniei de vaccinare vine în contextul în care, duminică, au fost raportate 1.936 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2 și 121 noi decese cauzate de boala COVID-19.

Nu scăpăm de pandemie nici în anul 2022

În altă ordine de idei, Valeriu Gheorghiță a transmis, anterior, că pandemia de coronavirus nu va dispărea din țara noastră nici în anul 2022 și a completat că va fi schimbată strategia de vaccinare.

„Foarte puțin probabil să-l facem (n.r. – vaccinul împotriva Covid-19) din șase în șase luni. Vom trece în a doua parte importantă. Virusul nu va ieși din circulație. Vom trece în perioada în care virusul rămâne mai intens, mai ales când este frig. Noi sperăm ca din a doua jumătate a anului 2022 să intrăm în perioada postpandemică. (...)

În primul rând, cred că trebuie să ajungem la concluzia că avem nevoie de acest certificat verde şi cred că, aşa cum am observat în ultima perioadă, se cristalizează această opinie că este nevoie de implementarea certificatului verde la nivel national.

Importanța impunerii certificatului verde COVID-19

Este evident că, dacă de mâine s-ar implementa acest certificat, populaţia eligibilă nu ar avea timp mâine să se vaccineze, să fie toată vaccinată. Atunci trebuie să existe această perioadă de graţie în care până începem să ne vaccinăm – şi majoritatea optează să se vaccineze, dacă vor opta – trebuie să existe o perioadă în care trebuie să menţinem siguranţa epidemiologică, pentru că ştim că în primele 14 zile de la prima doză persoana nu este protejată.

Şi, atunci, cel puţin o perioadă, trebuie să avem această certitudine că situaţia epidemiologică nu se deteriorează şi cred că este o măsură care sigur este utilă, pentru o perioadă limitată de timp, încât oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ce vor opta – să se vaccineze sau să opteze pentru testare”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.