Editura Evenimentul si Capital

Anul literar 2018 începe cu un nou volum din celebra serie autobiografică Lupta mea

Autor: | | 0 Comentarii | 3462 Vizualizari

Volumul cinci, Mai sunt și zile cu ploaie, de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, a apărut săptămâna aceasta la Editura Litera

Acest volum vine în continuarea autobiografiei autorului, numit de revista Time „Proust al Norvegiei“, și îl prezintă pe Karl Ove Knausgård la vârsta de nouăsprezece ani. Acesta se mută la Bergen și se dedică în întregime scrisului. Dar aflăm că eforturile lui au efectul opus – își dorește asta atât de mult, încât este afectat de blocajul scriitorului. În același timp, își vede prietenii, unul câte unul, publicându-și volumele de debut și începe să aibă îndoieli că va fi publicat vreodată. Scrisă cu o forță și o sinceritate extraordinare, cartea vorbește, de asemenea, despre prietenii noi și puternice și despre o iubire cutremurătoare. Apoi, în viața lui Karl Ove au loc două evenimente cruciale: tatăl său moare și, la scurt timp după aceea, finalizează primul lui roman...

Mai sunt și zile cu ploaie este cea de-a cincea carte a seriei Lupta mea, care a fost numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre“.

„Intens și vital... Irezistibil de la început până la sfârșit... Superb.“ New Yorker

„Această carte dovedește că se poate atinge universalul și marea literatură pornind de la viața de zi cu zi. În spatele autobiografiei se află reflecția scriitorului asupra identității masculine. Șocant!“ L'Express

Karl Ove Knausgård (n. 1968) este un scriitor norvegian cunoscut mai ales pentru cele șase romane autobiografice intitulate sugestiv Lupta mea (Min kamp). Născut în Oslo, scriitorul a crescut pe insula Tromøya, în Arendal și în Kristiansand, și a făcut studii de artă și literatură la Universitatea din Bergen. Knausgård a debutat în 1998 cu romanul Ute av verden, pentru care a primit Premiul pentru Literatură al Criticilor Norvegieni, acordat pentru prima dată unui roman de debut. Între 1999 și 2002, Knausgård a fost coeditor la Vagant, o revistă literară norvegiană fondată în 1988, pentru care a realizat interviuri extrem de interesante cu scriitorii Rune Christiansen și Thure Erik Lund. Al doilea roman, En tid for alt (2004), a fost la fel de bine primit de critică și a fost nominalizat la Premiul pentru literatură al Consiliului Nordic și la IMPAC Dublin Literary Award. Consacrarea a venit însă odată cu publicarea, între 2009 și 2011, a seriei de romane autobiografice însumând peste 3 500 de pagini, care a devenit unul dintre cele mai mari fenomene literare în Norvegia, cu peste 450 000 de exemplare vândute. În 2010, scriitorul a înființat o mică editură împreună cu Yngve Knausgård (fratele său) și cu Asbjørn Jensen. Între 2015 și 2016 a publicat un ciclu de patru volume intitulat Anotimpurile: Om høsten (Toamna), Om vinteren (Iarna), Om våren (Primăvara) și Om sommeren (Vara).

Knausgård și soția sa, scriitoarea Linda Boström Knausgård, trăiesc în Österlen, Suedia, împreună cu cei patru copii.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 16:07 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 14:38 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică

Articole salvate