Antrenorul „U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, cetățean de onoare

Antrenorul „U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, cetățean de onoareIoan Ovidiu Sabău. Sursa foto: Facebook/Ioan Ovidiu Sabău

Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Propunerea va fi dezbătută la viitoare ședință a Consiliului Judeean Cluj.  Antrenorul U Cluj este extrem de apreciat. Atât ca sportiv cât și ca tehnician, Ioan Ovidiu Sabău se identifică cu istoria recentă a clubului. În plus, Ioan Ovidiu Sabău a reușit să o readucă pe U Cluj, după 53 de ani, în cupele europene.

Ioan Ovidiu Sabău a readus U Cluj, după 53 de ani, în cupele europene

„Pentru județul Cluj și pentru fotbalul clujean, acordarea acestei distincții reprezintă un mic semn de recunoștință. Pentru tot ce a făcut domnul Sabău în ultimii 40 de ani, atât în calitate de sportiv, cât și în cea de antrenor. Dincolo de rolul său important în siajul echipei naționale de fotbal... nu am cum să nu evoc performanțele obținute la clubul său de suflet, U Cluj", a argumentat președintele CJ Cluj opțiunea de a-l propune pe Ioan Ovidiu Sabău în elita personalităților Clujului.

Universitatea CLuj - Oțelul

Universitatea Cluj Sursa foto: facebook / U. Cluj

"Domnia sa a reușit, atât ca sportiv cât și ca tehnician, să se identifice cu istoria recentă a acestui club. Totul culminând chiar în acest an competițional. Când a reușit să ducă echipa într-o finală de Cupa României. Să o califice pentru prima dată în istorie în play-off . Și, chiar mai mult. Să o readucă pe U Cluj, după 53 de ani, în cupele europene”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

"Un veritabil ambasador al Clujului și al sportului clujean”

"Prin rezultatele obținute în cariera domniei sale de sportiv și antrenor, a reușit să promoveze Clujul în plan național și internațional, activând aidoma unui veritabil ambasador al Clujului și al sportului clujean”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor

Ioan Ovidiu Sabău. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ioan Ovidiu Sabău, născut la Câmpia Turzii în 1968, a debutat la Universitatea Cluj în 1985, devenind ulterior unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai României. A evoluat la cluburi importante precum Dinamo București, Feyenoord Rotterdam (cu care a câștigat două Cupe ale Olandei), Brescia Calcio și Rapid București, unde a cucerit al doilea titlu de campion al României. A strâns 55 de selecții în echipa națională și a participat la Campionatul Mondial din 1990 și la EURO 1996.