ANSVSA a sesizat DNA. A fost vizat al doilea cel mai mare producător de carne

ANSVSA a sesizat DNA. A fost vizat al doilea cel mai mare producător de carne

În 4 ianuarie, Premium Porc SRL anunţa un focar de pestă porcină africană depistat la ferma sa din Vrancea.

„Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Clasică şi Pesta Porcină Africană, în data de 2 ianuarie 2021.

Cu obiectivul de a păstra acest caz unul izolat, măsurile imediate de control şi protecţie, conforme cu legislaţia în vigoare, au inclus introducerea fermei în carantină şi vor continua cu procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 30.000 de capete de animale. Acest proces va fi urmat de igienizarea şi dezinfecţia fermei. Compania este în contact permanent cu toate autorităţile competente şi va respecta toate deciziile care se impun în astfel de cazuri”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

În 22 ianuarie, printr-un alt comunicat, compania anunţa un focar de pestă porcină africană identificat la o fermă din judeţul Sibiu.

„Un focar de pestă porcină africană a fost identificat la ferma Venturelli din jud. Sibiu. Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Clasică şi Pestă Porcină Africană, în data de 20 ianuarie 2021. Conform legislaţiei în vigoare, ferma a fost imediat introdusă în carantină şi va începe procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 29.000 de animale. Acest proces va fi urmat de igienizare şi dezinfecţia fermei”, preciză compania.

Situația este critică

„Este o situaţie dificilă, foarte greu de crezut că ni se întâmplă. Ne-am luat atât de multe măsuri de biosecuritate pentru a nu ajunge aici. Am fost permanent auditaţi de experţi internaţionali în PPA/ biosecuritate, şi cu toate acestea, acest eveniment trist s-a întâmplat. Ne dorim să ieşim cât mai repede din această situaţie pentru a continua un business construit timp de 15 ani cu efort şi mult suflet din partea tuturor.

Vrem să subliniem că suntem aici, rămânem aici şi vom continua. Suntem responsabili pentru cei 500 de colegi, pentru familiile lor şi ne dorim în continuare să asigurăm carne proaspătă, de calitate pe mesele românilor. Îi îndemnăm pe toţi să continue şi să intensifice eforturile de respectare a măsurilor de biosecuritate, atât în ferme, cât şi în afară lor”, afirmă în acelaşi comunicat Lars Drescher, CEO Premium Porc Group

Premium Porc Group este al doilea mare producător de carne de porc pe piaţa locală, după gigantul american Smithfield Foods. Grupul DCH Internaţional, fondatorul Premium Porc Group în România, a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 91 milioane euro, cu o rată a profitului înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) de 23%, conform Profit.ro. Din Grupul DCH, înfiinţat în anul 2006, fac parte zece companii cu activitate integrată pe verticală în agrobusiness, acoperind producţia de cereale, producţia de furaje şi creşterea de porcine, în 9 ferme proprii situate în judetele Brăila, Braşov, Constanţa, Olt, Sibiu şi Vrancea. Compania numără, în prezent, peste 475 de angajaţi în România.

Ne puteți urmări și pe Google News