Cum a ajuns Anghel Iordănescu în arest. A fost acuzat că este dezertor

Cum a ajuns Anghel Iordănescu în arest. A fost acuzat că este dezertorAnghel Iordănescu. Sursa foto: FRF

Anghel Iordănescu a ajuns în arest pentru câteva zile pe vremea comunismului din cauza unui transfer de la o echipă la alta. Practic, fostul selecționer a vrut să plece de la Steaua la Craiova lucru care l-a costat libertatea,

Fostul selecționer Anghel Iordănescu a ajuns în arest prevenntiv pe vremea comuniștilor. Asta pentră că alături de Costică Ștefănescu au dorit să plece la Steaua. Totul ar fi fost pus la cale de către Adrian Păunescu, cel care i-ar fi dorit pe cei doi la echipa din Bănie. Cea care și-a amintit de acest episode a fost chiar soția lui Costică Ștefănescu.

Aceasta a povestit că Adrian Păunescu l-a ajutat pe soțul ei să se transfere la Craiova. Cei doi ar fi stabilit detaliile transferului pe stradă, la Piața Romană, unde s-au văzut. Apoi, Adrian Păunescu s-a ocupat de transferul celor doi. Numai că, în ceea ce îl privește pe Anghel Iordănescu, lucrurile s-au complicat.

În arest pentru că a plecat la Craiova

Asta pentru că toți cei care jucau la Steaua erau înrolați ca în Armată. Drept urmare, acesta a fost considerat drept dezertor. ”Eu pot să vă mai spun că atunci, din ce îmi aduc aminte, ajunsesem la Craiova, am stat trei zile, după care am fost adus în Bucureşti, cu o dubă.

Fusesem dat dezertor, pentru că eram în cadrul Armatei. Ministrul Apărarii de atunci nici nu concepea ca eu să plec de la Steaua. Când am ajuns în Bucureşti, m-am ales şi cu 7-8 zile de arest în garnizoană", a povestit Anghel Iordănescu.

Anghel Iordănescu

Sursa foto. FRF

Cât de complicate erau transferurile în comunism

Cert este că la acea dată, când era vorba despre jucătorii Stelei sau ai echipei Dinamo, cea care aparținea de Miliție, lucrurile erau foarte complicate. Transferurile nu se făceau la dorința jucătorilor, ci la cererea conducătorilor cluburilor.

Indiferent unde ar fi vrut să plece sportivii, dacă nu se dorea din conducere, aceștia riscau să ajungă după gratii. În cazul lui Anghel Iordănescu a fost vorba doar de câteva zile, în alte cazuri lucrurile au fost mai complicate. Cert este că după cele câteva zile de arest, fostul selecționer s-a întors pe teren.