ANDREI CRĂCIUN: "Pentru că străzile noastre sunt sau murdare, sau inexistente."
Pentru că pe trotuarele noastre cu borduri frumoase şi scumpe, printre coji de seminţe, se plimbă şi miile de nesimţiţi care creează ad-hoc această operă de artă a proastei creşteri dezlănţuite, şi miile de privitori care tac şi îndură.
Pentru că nu ştim să facem nici măcar revoluţii, şi le facem ca personajele din filmele lui Porumboiu, le facem şi noi cum putem. Pentru că, regulat, în cabinele noastre de vot îşi dau întâlnire hoţii cu proştii. Şi chiar dacă nu e aşa, noi aşa credem, şi nu ne mai place democraţia, pentru că n-am înţeles-o încă. Pentru că ne batem joc, cu nonşalanţă, de dreptul de a alege, pentru că nimeni nu plăteşte, pentru că nimeni nu demisionează. Pentru că nu învăţăm lecţia responsabilităţii nici în şcoli, nici acasă. Nici în şcolile noastre pline de profesori dezolaţi şi de elevi care ştiu că învăţământul românesc oferă, facil, splendida perspectivă de a-ţi admira diploma fără valoare atârnată într-un cui, în care poţi să-ţi pui toate poftele. Nici acasă, în apartamentele noastre de bloc, apartamente urâte, de lumpenproletari, ca în ghetourile din periferiile oraşelor franţuzeşti. Pentru că în afară de şmecherie, „descurcăreală“, „merge-şi-aşa“, contribuţia românească la patrimoniul civilizaţiei universale tinde spectaculos spre zero. Sau aşa credem noi, atunci când obosim să ne credem buricul pământului, un buric plin de piercinguri cu înţelepciune. Pentru că extraordinarii oameni de ştiinţă români chiar au fost „extraordinari“, aflaţi în afara unei „ordini“ comune care e, de fapt, haos, nefiind produsă de un sistem, ci în ciuda lui. Pentru că, dacă auzim că şi în Estonia oamenii trăiesc mai bine şi mai mult, răspunsul standard este „hai, bă, ce dracu’...“. Pentru că despre onoare nu se mai vorbeşte nici măcar în basme, pentru că nimeni nu mai scrie basme. Pentru că suntem seduşi de cancanuri, iar, la noi, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ ar da faliment într-o lună. Pentru că atunci când te întorci în România, încă de la aeroport te întâmpină nişte figuri acre, pline de importanţa pe care şi-o dau îndeobşte mediocrii, pentru că trăim în ţara flegmelor tatuate pe asfalt, a manelelor, a cocalarilor şi a piţipoancelor, pentru că „Medalion“ şi „Giuvaier“ sunt eroi naţionali, pentru că avem apucături de proxeneţi întrebându-ne toţi oaspeţii dacă le-au plăcut femeile de la noi.
Pentru că românul verde se inflamează când e confundat prin lume cu un rom, dar adoptă exact aceleaşi comportamente pe care le condamnă la romi. Pentru că, până la urmă, statistic, pe pământ doar 7% dintre oameni trăiesc mai bine decât românii, dar noi continuăm să ne credem victimele absolute. Pentru că nu prea mai ştim ce ne ţine împreună, când şi imnul ne spune că am cam fost proşti şi e cazul să ne deşteptăm. Pentru că bine zicea Kusturica atunci când zicea că patria înseamnă colecţia de poze cu fotbaliştii echipei naţionale... Vara asta vom EURO-trăi legaţi de picioarele acestor bărbaţi răsfăţaţi, capricioşi, danteşti, cărora nimic din ce e omenesc nu le e străin. E puţin, dar e puţinul pe care încă îl avem.
Recomandările noastre
