Andreea Raicu, așa cum n-ați mai văzut-o. Frumoasă și cochetă de mică
- Antonia Hendrik
- 4 septembrie 2024, 14:50
Andreea Raicu a renunțat de ceva timp la televiziune pentru a intra în afaceri cu articole vestimentare create de ea. Recent a împărtășit o imagine de pe vremea când purta flori în păr și începuse să cocheteze cu moda.
Andreea Raicu, așa cum n-ați mai văzut-o. Frumoasă și cochetă de mică
Andreea Raicu este foarte discretă mai ales când vine vorba despre viața personală. O vedem în vacanțe, la birou, în parc alergând sau la diverse evenimente, dar totdeauna singură.
Andreea Raicu și-a lansat un brand pe care l-a numit „Amalin”. Dar pe lângă magazinul online, fosta prezentatoare TV și-a deschis și un magazin fizic, unde clientele pot interacționa, mai ales că Andreea are obiceiul să organizeze mici evenimente unde femeile pot proba haine, beau șampanie și sunt servite cu dulciuri.
A rămas neschimbată și plină de energie
Și chiar dacă stă departe de luminile reflectoarelor, Andreea Raicu și-a surprins fanii cu poze din copilărie. Imaginile au încântat internauții spunând la unison că era și pe atunci frumoasă și cochetă. Altcineva i-a scris că este „neschimbată, pură și plină de energie”. Un fan a scris: „O păpușă de mică”.
Andreea Raicu. Sursa foto: Facebook
Andreea Raicu spune că de mică a iubit hainele
Fosta vedetă TV a mărturisit că de mică a iubit hainele, mai ales că bunica ei a fost croitoreasă și îi făcea toate hăinuțele pe care le vedea în revistele de la acea vreme pe care i le aducea mama.
Vedeta a mai povestit cum se folosea de fetele de masă și de cearșafuri pentru a inventa tot felul de rochii. Pe măsură ce creștea, interesul pentru haine și modă era tot mai mare. Lucru criticat de tatăl ei care îi spunea „o să te maimuțărești în oglindă toată viața?”.
Dar nu s-a lăsat demoralizată urmându-ți visul în cariera de model. Andreea a mai spus că a avut șansa să facă modeling la nivel internațional, dar a ales televiziunea, unde ajunsese la un moment dat să facă o emisiune tot despre modă.