Andreea Cotruța, cel mai dificil moment din carieră. Sportiva a câștigat trei medalii de aur la Campioantele Europene de haltere

Andreea Cotruța, cel mai dificil moment din carieră. Sportiva a câștigat trei medalii de aur la Campioantele Europene de haltere Sursă foto: Instagram

Andreea Cotruţa a câștigat trei medalii de aur la categoria 55 de kilograme la Campionatele Europene de haltere de la Eravan. Sportiva din România a întâmpinat dificultăți în timpul concursului.

Andreea Cotruţa, în vârstă de 19 ani, a câștigat medalia de aur la stilul smuls 91 de kilograme, dar și la stilul aruncat cu 110 kilograme la Campionatele Europene pentru seniori de la Erevan. La ambele probe a rata prima încercare. Sportiva din România a câștigat la total cu 201 kilograme. Delegația României a câștigat 11 medalii, după două zile de la începutul competiției europene.

Trei medalii de aur a obținut și Mihaela Cambei la categoria 49 de kilograme. De asemenea, România a câștigat și trei medalii de argint prin Cosmina Pană la categoria 45 kilograme (stilul smuls şi total), şi una de Valentin Iancu la categoria 55 de kilograme (stilul aruncat). Alte două medalii de bronz au fost câştigate de Iancu la categoria 55 kilograme (stilul smuls şi total). Delegația României este formată din nouă sportivi, trei băieţi şi şase fete. Obiectivul a fost câștigarea a patru medalii, dar și șase clasări pe locurile patru-șase.

Andreea Cotruța a leșinat la Campionatele Europene de la Erevan

Performanța reușită de Andreea Cotruța a venit și cu mari sacrificii. Aceasta s-a confruntat cu probleme în timpul probei. Sportiva a leșinat chiar în momentul în care a executat a doua încercare la 110 kilograme, stilul aruncat. Cotruța a reușit să ridice haltera, dar nu a dus proba la bun sfârșit. Ea a căzut pe spate și a leșinat. Medicul prezent la competiție a intervenit imediat. Sportiva a reușit să se ridice singură în picioare și a vrut să se ducă spre vestiare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cotruța a avut la dispoziție doar un minut pentru a-și reveni și să execute ultima încercare la 110 kilograme. Antrenorul sportivei a declarat că aceasta a băut foarte multă apă pentru a-și reveni. „Nu știu, am văzut îngeri, oameni care zburau în jurul sălii, apoi am căzut. Nu voi rata, o să reușesc aruncarea asta”, a declarat Andreea Cotruța la finalul probei. În cele din urmă, ea a reușit să câștige medalia de aur, potrivit Federației Internaționale de Haltere.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de hookgrip (@hookgrip)