AMSTERDAM îşi sporeşte măsurile de SECURITATE în urma ATENTATELOR RECENTE
- Andrei Arvinte
- 31 august 2017, 23:45
În urma atentatelor recente, Amsterdan a decis să întărească măsurile de securitate, dar şi să reducă cozile de aşteptare de la atrcţiile turistice.
Primăria din Amsterdam a declarat că primarul Eberhard van der Laan, Ministerul Public, dar şi forţele de ordine au făcut o reuniune pentru a discuta despre o eventuală ameninţare teroristă.
„Reuniunea a fost organizată ca răspuns la recentele atentate din Spania”, soldate cu 16 morţi, a precizat Van der Laan, într-un comunicat publicat pe site-ul primăriei.
„Am convenit, de asemenea, că reprezentanţii obiectivelor turistice se vor antrena cu poliţia şi serviciile de urgenţă, pentru a şti ce trebuie făcut în caz de ameninţare teroristă”, a adăugat primăria.
Cu toate acestea, Van der Laan a recunoscut că nu „va putea fi niciodată exclusă posibilitatea unui atac”, informează Agerpres.