Ion Iliescu a fost descris, la lansarea de ieri a cărții sale „Destinul unui om de stânga” de la Biblioteca Centrală Universitară, de apropiații fideli ca „tatăl tuturor politicienilor de stânga”, „cel mai mare umanist de după 1989” și „omul care a salvat și dezvoltat țara”. Fostul premier Adrian Năstase, deputatul PSD – Ionuț Vulpescu, academicianul Augustin Buzura au fost printre cei care l-au descris ca pe un „uomo universale” pe fostul șef al statului.

Lucrarea este povestea comunistă a lui Iliescu, mai exact viața sa până în 1990. „În cărțile pe care le-am scris până acum am explicat multe din evenimentele de după 1989. Acum am vrut să scriu ce s-a întâmplat în viața mea până în 1989”, a explicat acesta înaintea uneia din reglările de voce guturale care l-au făcut celebru pe fostul șef de la FSN.

„Acuzat de intelectualism”

Intervenția lui Adrian Năstase (foto) a fost momentul care a trezit din monotonie publicul prezent. „Ion Iliescu a clădit o clasă politică după 1989. Această carte este un mod de a fixa istoria personală, care se leagă de o perioadă foarte complexă a istoriei noastre, o formă de vitalitate și de înțelepciune”, a susținut fostul premier. Acesta a fost însoțit la lansarea și de fiul său mai mare, Andrei.

Iliescu, fost membru PCR, a ținut să mai adauge și el o cărămidă la piedestal și a povestit că a ajuns să fie o victimă de colegii comuniști după ce a fost acuzat de „intelectualism”.

Lansarea de carte a prilejuit și o întâlnire specială între doi premieri ai lui Iliescu, Petre Roman (prim-ministru dat jos de mineriada din 1991) și Adrian Năstase (foto). Cei doi s-au salutat și au discutat câteva minute.

Liberal în comunism

Fostul președinte între 1990-1996 și 2000-2004 a mai ținut să se descrie „ca un liberal în perioada comunistă și ca un om de stânga după Revoluție”.

La lansare au mai participat: Răzvan Theodorescu, criticul Eugen Simion, actorul Florina Cercel, Vladimir Găitan, jurnalista Monica Ghiurco, șeful TVR Stelian Tănase și prim vice-guvernatorul BNR, Florin Georgescu.