Ceea ce găsim la raft sau în pieţe, la final de circuit alimentar, este rezultatul, în mare măsură al Politicii Agricole Comune (PAC) şi al politicii noastre naţionale în domeniul agriculturii.

Sau al lipsei de politică, într-o anumită măsură. România a devenit stat membru în 2007 şi s-a băgat în patul aşternut cu bugetul agricol. Înghesuindu-se lângă ceilalţi 26 de parteneri. Pătura acoperă mai bine pe cine s-a urcat mai devreme, este mai întremat şi mai antrenat. Noi, mai diferiţi şi mai întârziaţi.

Cele patru bătăi de PAC (sic!) Patul ăla, adică Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene a ajuns în final să ne pună probleme.

Prima problemă. Inechităţi, deoarece subvenţiile (din primul pilon) au fost repartizate inegal între diferite tipuri de producţie, ferme (mici, medii, mari).

A doua problemă. Dacă la început a fost de ajutor pentru fermieri, efectul, după decenii, a fost model nou de consumator: 250 de milioane de europeni suferă de obezitate şi 42 de milioane trăiesc în lipsuri. În fiecare an sunt aruncate la gunoi 90 de milioane de tone de produse alimentare, conform datelor colectate de Eurostat pentru 2010. Hrana şi-a pierdut valoarea, nu mai contează calitatea ei, preţul a devenit criteriul de alegere al hranei. Dacă este ieftină, este atractivă! Dacă este de calitate şi costă, se vinde mai puţin. Aici s-a ajuns.

A treia problemă. PAC a ajuns deasemenea să scadă nevoia de muncă şi valoarea ei în agricultură. Un studiu recent privind folosirea forţei de muncă în Europa, arată că în agricultură aceasta a scăzut cu 25% în mai puţin de 10 ani, fiind 3,7 milioane de locuri de muncă în agricultură. Asta nu înseamnă că au crescut câştigurile celor care au rămas în agricultură. Şi multe produse agricole locale nu mai pot fi găsite în piaţă pentru că PAC a împins spre industrializarea agriculturii.

Papa de la supermarket hrăneşte algele de la Mamaia? Modelul de agricultură industrială din prezent, susţinut de Uniunea Europeană, este unul din principalele cauze a celor mai serioase crize de mediu şi climatice ce au fost experimentate de către omenire. Pe de o parte considerate ca fiind nelimitate, resursele naturale precum apa, pământul, apa, pădurile, au fost exploatate fără măsură şi s-au deteriorat ireversibil. De cealaltă parte, agricultura industrială a folosit în exces intrări de materii prime, precum îngrăşăminte chimice, pesticide şi plastic.

Algele de la Mamaia sunt consecinţa faptului că apele care se varsă în Marea Neagră, inclusiv Dunărea, aduc cu ele reziduuri din folosirea îngrăşămintelor chimice. Saturarea apei de mare cu azot duce la creşterea populaţiei de alge. Iar algele în putrefacţie, emană hidrogen sulfurat, care este mortal. Dar îţi strică şi plăcerea unui sejur la Mamaia. Cu alte cuvinte, cu cât mâncăm mai mult şi mai prost alimente ieftine, cu atât mai multe alge vor fi prezente la micul dejun pe plajă, la mare.

• Dunărea, limpezimea apei şi curenţii care bat spre mal - cauzele pentru care litoralul e plin de alge

Pac! Pac! PAC! Să ne schimbăm poziţia.... Din 2014, Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene se va schimba pe ici pe colo. Slow Food, organizaţia cu melcul, care propune să o luăm uşor, cu hrana mai ales, dar şi să luptăm pentru păstrarea culturii culinare locale, şi a modelului rural de fermă mică şi mijlocie, a trimis Comisiei Europene un punct de vedere. Având în spate pe cei 100.000 de membri ai săi şi influenţa pe care deja o are în Europa şi în lume, a trimis un document la CE. Ce crede că ar trebui schimbat în PAC. Este poziţia Slow Food, care propune.

Ce propune Slow Food

Un model agricol european holistic adică integrator. Să fie susţinută acea agricultură care dăunează cât mai puţin mediului, care are efecte sociale, economice şi culturale durabile. Hrana să fie subiectul suveran, central al PAC, oamenii să aibă dreptul să o aleagă. Acum suntem la mâna supermarketurilor şi a lanţurilor agro-industriale. Prin PAC să se finanţeze nu cantitatea, ci produsele alimentare şi agricole de calitate care pot ajunge pe masa europenilor, a românilor. Prin educaţie şi campanii de conştientizare, să arătăm publicului valoarea adăugată a produselor agrolimentare realizate de fermieri dar şi a modului lor de viaţă. Să fie protejată prin PAC economia rurală locală, identitatea culturală a peisajului rural, o mai bună legătură între producători şi consumatori, care să fie un parteneriat.

Patru schimbări fundamentale propuse de Slow Food

1. Promovarea prin PAC a producţiei agricole pe scară mică şi medie. Nu poţi obliga fermele mici şi mijlocii să se comporte precum entităţile ce practică agricultura industrială. Provocarea viitorului nu este producţia industrială de alimente, ci producţia pe scară redusă, aceea care respectă mediul, are un impact scăzut asupra acestuia, respectă biodiversitatea, susţine economia locală.

2. Promovarea produselor locale. Produsele locale şi tradiţionale din animale şi varietăţi vegetale locale, au rezultat din adaptarea la condiţiile locale şi din folosirea foarte bună a locului, după sute de ani. Sunt rezultatul unei selecţii genetice de lungă durată, mulţumită şi intervenţiei omului, prin lucrări agricole, fără intervenţii artificiale din afară, de laborator. Produsele din soiuri şi specii locale adaptate, nu dăunează mediului fiind mult mai durabile din punct de vedere economic, cultural.

3. Promovarea sistemelor de producţie agroalimentară locale. Ele sunt rezultatul unei noi relaţii dintre lumea agricolă şi cea urbană. Trebuie ca educaţia să susţină această promovare precum şi formarea unor reţele de solidaritate între fermieri şi locuitorii din mediul urban.

4. Promovarea agroecologiei, a sistemelor de producţie agroalimentară prietenoase cu mediul. Fermele mici şi mijlocii aplică mult mai uşor metode de producţie agricolă prietenoase cu mediul, folosesc metode de producţie agricolă locale, tehnici moderne şi tradiţionale care sunt adecvate condiţiilor locale de mediu şi sol. Trebuie recompensate acele ferme care respectă cerinţele de mediu, fermele care funcţionează în zonele de munte şi izolate.

Cum se poate face? Cu bugetul PAC! Să nu se taie din bugetul actual, să fie susţinută înverzirea agriculturii adică furnizarea de bunuri publice, susţinute veniturile fermelor mici şi mijlocii, ale fermierilor activi şi ale celor care muncesc în zone de deal şi de munte, tinerii să fie sprijiniţi să revină în mediul rural, să fie respectată munca fermierilor, să se asigure schimbul de experienţă privind practicile agricole tradiţionale, să fie susţinută facilitarea creării de noi întreprinderi în mediul rural. Şi mai sunt alte şi alte lucruri minunate pentru noi şi fermele mici şi mijlocii.

Ne oprim aici. De unde sperăm să duceţi mai departe aceste gânduri, despre cum va arăta viaţa la ţară în câţiva ani de acum încolo. Semnat: Melcu’