Alegeri europarlamentare în Anglia și Olanda: mulți cetățeni europeni din UK nu pot vota

Alegeri europarlamentare în Anglia și Olanda: mulți cetățeni europeni din UK nu pot vota

Alegerile europarlamentare au început joi în Marea Britanie și în Olanda. Au avut loc erori administrative, lipsindu-i pe unii cetățeni de dreptul de vot.

În Olanda, principalele partide care se înfruntă în alegerile europarlamentare sunt Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD, liberali, al premierului Mark Rutte) şi Forumul pentru Democraţie (FvD, extrema-dreaptă, al lui Thierry Baudet).

În Marea Britanie însă votul la alegerile europarlamentare are o dimensiune greu de definit, scrie Europa Liberă. În primul rând, cei 73 de eurodeputați nu au certitudinea că vor funcționa multă vreme în Parlamentul European. Unii sunt privilegiați și bineveniți. Astfel, viitorii europarlamentari Labour, laburiștii, stânga de tip socialist a lui Jeremy Corbyn, care este creditată anticipativ cu un scor excelent, va face să crească numărul de membri ai formațiunii transnaționale socialiste europene, ceea ce le va putea permite Socialiștilor (S&D) să poată să lepede PSD-ul român al lui Dragnea, devenit nefrecventabil și de la care se așteaptă un scor prost (cele mai optimiste previziuni dau PSD-ului 8 locuri din 32, câte revin României).

Se așteaptă deja ca Theresa May, a cărei gestionare a procedurii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a nemulțumit pe toată lumea, să demisioneze vineri, indiferent de rezultat. Tot vineri va fi făcut public și planul final al legislației pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Miercuri, cu numai o zi înainte de votul pentru alegeri europarlamentare, deputații britanici au respins o a patra versiune de compromis a acordului privind Brexit-ul (mai precis, a proiectului de lege prin care ar urma să fie adoptat acordul negociat cu UE).

Rezultatul se așteaptă a fi dezastruos pentru conservatorii aflați la putere, Tory, care s-a aflat la originea referendumului din 2016, dar care e depășit de departe de Brexit Party al lui Nigel Farage. Cum au comentat mulți analiști politici și observatori, britanicii care, deși mai puțin numeroși decât în 2016, încă mai doresc ieșirea din UE, preferă să voteze pentru politicienii “autentici” în favoarea ieșirii, precum Farage, decât pentru conservatorii Theresei May, care după mai bine de doi ani și jumătate de negocieri cu UE încă nu au putut ajunge la un plan coerent.

În Marea Britanie nu se așteaptă nici un exit poll, dar în Olanda va fi anunțat unul la ora locală 21:00. Acolo votează la alegerile europarlamentare și candidatul socialist la funcția de președinte al Comisiei Europene, actualul prim vice-președinte al Comisiei, Frans Timmermans.

Rezultatele oficiale ale europarlamentarelor vor fi anunțate doar în seara zilei de duminică, 26 mai. Vineri, 24 mai, se va vota în Irlanda, iar sâmbătă, 25 mai, în Slovacia, Letonia şi Malta. În Republica Cehă votul se va desfășura timp de două zile, vineri şi sâmbătă. În sfârșit, în Marea Britanie, mulți cetățeni europeni care locuiesc acolo în mod legal s-au plâns astăzi că le-a fost refuzat dreptul de vot în alegeri, lucru contrar legislației europene. Au avut loc atât de multe erori administrative, încât multor cetățeni europeni li s-a spus că trebuie să meargă să voteze în țara lor. Comisia Electorală centrală a recunoscut că multor cetățeni europeni nu li s-a permis să voteze.