Albania și Macedonia de Nord trebuie să înceapă negocierile de aderare la UE, declară un oficial german
- Mihnea Talau
- 18 ianuarie 2022, 12:12
Secretar de stat în Ministerul german pentru Europa, Anna Lirman, care efectuează la 18 și 19 ianuarie o vizită în Albania și Macedonia de Nord, a declarat că ambele state au îndeplinit condițiile pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„Germania acordă o atenție specială perspectivei europene a statelor din Balcanii de Vest.
Negocierile UE cu Albania și Macedonia de Nord trebuie să înceapă imediat. Ambele state au îndeplinit condițiile pentru începerea negocierilor de aderare" – a transmis Lirman, adăugând că pentru avansarea în procesul de integrare europeană rămân în continuare esențiale reformele și buna guvernare.
Potrivit comunicatului de la Berlin, Lirman se întâlnește marți la Skopje cu președintele macedonean, Stevo Pendarovski și cu noul premier al Macedoniei de Nord, Dimitri Kovačevski, cu reprezentanți ai opoziției și societății civile, iar miercuri la Tirana are planificate întâlniri cu premierul Albaniei, Edi Rama și adjunctul ministrului de externe al Albaniei, Megi Fino, cu care va discuta despre relațiile dintre Albania și Germania, despre perspectiva europeană a Albaniei și despre cooperarea regională.
De asemenea, se va discuta și despre programul Albaniei, ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.
Traducere: Rador