România îndeplinește cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen. Vot major în Parlamentul European

România îndeplinește cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen. Vot major în Parlamentul EuropeanSursa foto: Arhiva EVZ

Veste mare pentru România. Parlamentul European a adoptat, joi, cu 505 voturi pentru, rezoluţia sa referitoare la Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen.

Eurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, care a fost perturbată de controale la frontieră, cel mai recent din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie.

Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat, înainte de votul din plenul legislativului European, că „a sosit momentul ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen".

Observând că unele controale la frontierele interne au fost instituite din 2015, eurodeputaţii afirmă că astfel de verificări nu mai îndeplinesc criteriile proporţionalităţii şi necesităţii şi, prin urmare, sunt ilegale. Dacă este necesar, Comisia Europeană ar trebui, de asemenea, să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.

Eurodeputaţii sunt preocupaţi de informaţiile primite privind returnările efectuate de Frontex la frontierele externe ale spaţiului Schengen. Ei solicită mai multă transparenţă în ceea ce priveşte activităţile agenţiei, în special cele care au loc pe mare, precum şi îndeplinirea obligaţiilor sale de raportare.

PE subliniază că sprijinirea persoanelor aflate în pericol pe mare este o obligaţie legală şi solicită ca agenţia de frontieră să angajeze persoane însărcinate cu monitorizarea drepturilor fundamentale, în conformitate cu regulamentul său.

România și Bulgaria au îndeplinit cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen

Raportul solicită, de asemenea, integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie, observând că ambele ţări au îndeplinit cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Croaţia a îndeplinit, de asemenea, cerinţele, astfel cum a remarcat Comisia în timpul vizitei sale în această ţară din noiembrie 2020.

În cele din urmă, eurodeputaţii salută dezvoltarea sistemelor informatice (cum ar fi Sistemul de informaţii privind vizele şi Sistemul de intrare/ieşire) în domeniile gestionării frontierelor şi vizelor, şi solicită ca aceste proiecte să fie finalizate fără întârziere. Privind în perspectivă, Parlamentul subliniază că este necesară o reformă a Codului frontierelor Schengen pentru a aborda situaţia actuală a spaţiului de călătorie fără frontiere. Deşi controalele la frontieră rămân o prerogativă a statelor membre, noile mecanisme de salvgardare ar putea asigura retragerea controalelor atunci când acestea nu mai reprezintă un răspuns proporţional.

Raportoarea Tanja Fajon (S&D, Slovenia) a declarat: „Pe fondul pandemiei de COVID-19, spaţiul Schengen a fost îngenunchiat. În loc să faciliteze libera circulaţie, controalele la frontierele interne au devenit noua normalitate. Încrederea reciprocă a fost înlocuită de neîncrederea reciprocă. Prea multe persoane mor încă pe ţărmurile noastre, returnările violente şi încălcările drepturilor omului continuă să existe la frontierele noastre. Schengen nu mai este adecvat scopului. Este nevoie urgentă de reforme semnificative, cu norme mai clare şi un rol mai puternic al instituţiilor UE. Restaurarea şi consolidarea spaţiului Schengen trebuie să fie singura cale de urmat”.