Se întoarce carantina la nivel național? Cât timp vom sta închiși în case

Se întoarce carantina la nivel național? Cât timp vom sta închiși în caseSursa: Pixabay

Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat vineri, că propune o carantină la nivel naţional, dar una care să ţină cont de realităţi şi nu îngrozească lumea. Medicul ne vrea închiși în case timp de o lună.

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat astăzi că în urma discuțiilor cu cei afectați de pandemia de COVID-19, s-ar impune o carantină la nivel naţional timp de o lună de zile.
Medicul a afirmat că este nevoie de o reducere a activităţilor sprijinită de populaţie, explicată şi acceptată de comun acord. ”Noi propunem solidaritate, asta am propus, o lună de solidaritate. Nu trebuie să speriem lumea ci să îi facem să fie parte la acest efort naţional”, a declarat deputatul PSD într-o conferinţă de presă.

Rafila vrea şcoala online, nu vacanţă

”Prin comportamentul general, putem să controlăm acest lucru, să avem mai puţine pagube sau putem să tergiversăm, să venim cu jumătăţi de măsură şi cu lipsă de asumare şi o să ne ducă în fruntea clasamentului în privinţa numărului de decese. Oamenii trebuie informaţi şi nu combătuţi şi jigniţi”, a adăugat el.

Alexandru Rafila a mai spus că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă arată că decizia nu este una medicală, ci o decizie politică, care nu are legătură cu profesionalismul şi cu interesele celor afectaţi, inclusiv elevii.

El a dat exemplul vacanţei, precizând că oprirea şcolilor pentru o perioadă limitată trebuie foarte bine cântărită şi a arătat că mai degrabă trebuie o  perioadă de şcoală online, decât o vacanţă care nu reduce mobilitatea copiilor.

În ce condiţii ar fi patronatele de acord cu ceea ce propune Rafila

Despre reducerea activităţii în sectorul Horeca, pentru o perioadă limitată de timp, Rafila a explicat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii din domeniu, organizaţiile patronale sunt de acord cu o astfel de măsură, dar cu condiţia ca guvernul să-şi asume plata rapidă a ajutoarelor financiare pentru afacerile afectate.

”Ajutoarele financiare sunt necesare pentru ca activităţile să rămână deschise. Această situaţie de provizorat permanent nu face decât să adâncească neîncrederea sectorului privat. Nu vreau să intru în detaii tehnice, noi vom trimite câteva idei ce trebuie agreate de participanți, dar e important ca mediul privat să fie implicat în decizie”, a mai spus Rafila în conferinţa de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News