Al Treilea Război Mondial și legătura cu greii din Comisia Europeană. Acuzații senzaționale

Al Treilea Război Mondial și legătura cu greii din Comisia Europeană. Acuzații senzaționalesursa: pixabay.com

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a lansat acuzații dure la adresa mai-marilor din Comisia Europeană, pe care îi acuză că îi forțează țara să iasă din Uniunea Europeană. Mai mult, premierul a subliniat că Polonia ar putea folosit dreptul de veto în cadrul UE și în acest sens s-a referit la declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial.

Acuzațiile au fost lansate în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor britanici de la Financial Times (FT) și care a fost publicat luni. Printre altele, prim-ministrul polonez își manifestă frustrarea din cauza presiunilor pe care le pune Uniunea Europeană.

Mateusz Morawiecki acuză UE că ameninţă Polonia cu „un pistol la tâmplă” când îi cere să revină asupra unor reforme judiciare contestate şi o ameninţă cu sancţiuni. Amintim că această țară are o confruntare dură cu oficialii de la Bruxelles din cauza reformelor judiciare controversate.

În timp ce oficialii europeni consideră reformele încalcă libertăţile democratice, guvernul populist şi naţionalist polonez le apreciază că sunt necesare pentru eradicarea corupţiei în rândul judecătorilor.

Cerințele Poloniei pentru Comisia Europeană

În acest context, Morawiecki a îndeamnat UE să revină asupra cererii depuse la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de a amenda Polonia din cauza reformelor incriminate.

Mateusz Morawiecki - sursa: flickr.com

„Ar fi cel mai înţelept lucru pe care l-ar putea face. Pentru că atunci noi nu am discuta cu un pistol la tâmplă”, a spus liderul Guvernului Poloniei. Mai departe, premierul polonez a lansat o declarație care face ocolul Europei.

Jurnaliștii britanici l-au întrebat dacă Polonia s-ar opune prin veto unor proiecte importante ale Uniunii Europene, iar răspunsul a fost următorul: „ce se va întâmpla dacă Comisia Europeană declanşează Al Treilea Război Mondial? Dacă o face, ne vom apăra drepturile cu toate armele de care dispunem.”

Magistrații Tribunalului Constituţional polonez au stabilit în octombrie că anumite părţi ale dreptului european sunt incompatibile cu Constituţia. După decizie, experții în politica europeană au apreciat că putem asista la o ieșire a Poloniei din UE. adică la Polexit.

Reacția lui Tusk despre Al Treilea Război Mondial

Declarațiile lui Morawiecki au atras atenția fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, liderul celui mai mare partid de opoziţie din Polonia. El a reacţionat sarcastic şi a ironizat pe Twitter spusele lui Morawiecki despre „Al Treilea Război Mondial provocat de conflictul dintre Polonia şi UE”.

sursa: commons.wikimedia.org

Între timp, Mateusz a anunţat că Polonia este „pregătită de dialog”, dar nu va acţiona „la presiunea şantajului” UE. La Bruxelles, se insistă ca Polonia să nu primească fonduri destinate relansării economice postcovid.

Țara ar putea pierde astfel 36 de miliarde de euro. O nouă Cameră Disciplinară a judecătorilor este cea care a inflamat atmosfera pe axa UE-Polonia. CJUE consider că această inițiativă legislative este ilegală.

Cu toate că guvernul de la Varşovia a promis să renunţe la Cameră Disciplinară a judecătorilor, promisiunea nu a fost onorată până în prezent.