Aglomeraţie pe piaţa plăţilor electronice

Aglomeraţie pe piaţa plăţilor electronice

Circa 40% dintre utilizatorii de cartele preplătite din România folosesc reîncărcarea electronică a creditului, conform unui studiu al companiei PayUp, care şi-a făcut ieri debutul oficial pe piaţa autohtonă.

Compania de plăţi electronice va investi până la finele anului 2009, 6 milioane de euro în dezvoltarea unei reţele de 6.000 de terminale şi în introducerea de noi servicii de profil. „Piaţa din România este una dintre cele mai rapide şi dinamice din Uniunea Europeană, care adoptă cele mai noi curente şi tehnologii mai repede decât alte state, care au făcut obiectul unei analize PayUp“, a declarat Luis Janeiro, directorul general al grupului PayUp.

Reprezentanţii PayUp susţin că firma este pregătită să proceseze tranzacţii electronice de reîncărcare pentru cartele preplătite de telefonie mobilă, deoarece platforma informatică este operaţională, iar contractele cu operatorii de telefonie mobilă Orange România şi Vodafone România sunt deja semnate. Urmează semnarea de contracte şi cu alţi operatori mobili.   Piaţa de facturi le face cu ochiul

În România, 66% din numărul total de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă folosesc cartele preplătite, piaţa fiind evaluată la peste 350 de milioane de euro.   PayUp intenţionează să se lanseze în viitor şi pe piaţa de plăţi electronice a facturilor din România, evaluată anual la 5,8 miliarde de euro. „Intenţionăm să punem la punct parteneriate cu bănci, pentru a putea furniza şi alte servicii financiare“, a mai spus Janeiro. Aceste servicii includ carduri de credit şi debit, carduri-cadou, microcredite sau transferuri de bani.

Pe piaţa autohtonă de încărcări electronice de cartele, cei mai mari jucători sunt Brodos, parte a grupului Euronet, şi PayZone, urmaţi de E-Pin, parte a Ecogrup, şi de PayStore.

Ne puteți urmări și pe Google News