AGENŢIA DE EVALUARE FINANCIARĂ FITCH: România este expusă la criză, dar mai puţin decât alte state

AGENŢIA DE EVALUARE FINANCIARĂ FITCH: România este expusă la criză, dar mai puţin decât alte state

România se află pe locul 11 în rândul a 36 de ţări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcţie de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între statele europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului.

La realizarea topului, Fitch a luat în considerare comerţul, finanţarea externă, situaţia din sistemul financiar, inflaţia şi datoriile guvernamentale, şi a calculat un scor general pe ţară. În România, riscurile sunt reduse în privinţa dependenţei de materii prime, ponderii datoriilor guvernamentale în PIB şi a unui indice privind situaţia din sistemul financiar, care include raportul dintre împrumuturi şi depozite, creşterea reală a creditării şi raportul dintre credite şi PIB. Celelalte ţări europene considerate de Fitch mai expuse decât România sunt Letonia, locul 4, urmată în ordine de Ucraina, Turcia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi Croaţia.