AFI Europe își extinde centrul comercial din Cotroceni. 16.000 mp de birouri vor fi construite pe bulevardul Timișoara
- Iulia Moraru
- 16 aprilie 2023, 20:15
AFI Europe își extinde centrul comercial din Cotroceni, prin construcția a 16.000 mp de birouri. Autorizația de construcție pentru acest proiect a fost primită în urmă cu mai mult timp.
AFI Europe este în proces de construcție a două noi etaje de birouri în cadrul mall-ului AFI din Cotroceni. Această extindere va oferi o suprafață închiriabilă de 16.000 de metri pătrați, împărțită între cele două nivele.
AFI Europe construiește pe mall-ul din Cotroceni
„AFI LOFT reprezintă un proiect inovator de birouri clasa A, integrat in AFI Cotroceni mall si care va beneficia de toate avantajele aduse de centrul comercial. AFI Europe a demarat deja lucrările de construcție pe baza autorizatiei de construire existente (obtinuta demult), oferind o soluție modernă și atractivă pentru piața de birouri din această zonă, targetand ca termen de finalizare în trimestrul IV din 2024”, se arată într-un răspuns al companiei.
Din anul 1997, AFI Europe, o filială a AFI Properties, este prezentă în diverse țări, printre care România, Republica Cehă, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Letonia. Compania se concentrează pe dezvoltarea de spații comerciale, parcuri de afaceri și proiecte rezidențiale de amploare, având un portofoliu total de peste 450.000 metri pătrați.
Din anul 2005, AFI Europe este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte imobiliare din România. Compania deține un portofoliu valoros de proprietăți pe piața locală, evaluat la suma de 1,4 miliarde de euro, potrivit economica.net.
300 de apartamente urmează să fie construite
Cel mai mare proiect derulat de AFI Europe România în Capitală vizează construcţia a trei blocuri de 300 de apartamente realizate pentru a fi închiriate, fiind primul proiect mare de acest tip de pe plan local.
„Ne concentrăm acum pe conceptul AFI Home, un proiect demarat de câţiva ani, concentrat pe rezidenţial de închiriat, construit pentru a fi închiriat. Am început proiectul întâi în Cehia unde suntem într-un stadiu avansat, având deja un total de 900 de apartamente, din care o parte sunt operaţionale, altă parte va fi operatională din primăvară iar din al doilea trimestru din 2024 vor fi disponibile încă 300 de apartamente.
Astfel, din prima jumătate a anului viitor vor operaţionale toate unitatile, cele mai multe încă din acest an. Procedăm la fel şi în Polonia – vom opera peste 3.000 de unităţi şi intenţia este de a ne extinde şi aici”, declara în urmă cu o lună Doron Klein, CEO al AFI Europe România şi Cehia.