Viitorul operațiunilor aeriene. Aeronave fără pilot în serviciul MAI

Viitorul operațiunilor aeriene. Aeronave fără pilot în serviciul MAIMAI va opera aeronave fătă pilot. Sursa foto: Dezzor | Dreamstime.com

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) optează pentru utilizarea sistemelor de aeronave fără pilot la bord, pentru a efectua misiuni aeriene în scopul îndeplinirii atribuțiilor proprii.

De asemenea, MAI, prin aceste aeronave fără pilot, propune să ofere sprijin și să colaboreze cu ministerele și organele centrale de specialitate subordonate Guvernului.

Această decizie a fost luată de către Executiv în cadrul unei ședințe de vineri, prin emiterea unei ordonanțe de urgență.

MAI va opera aeronave fără pilot

Conform deciziei guvernului, instituțiile din cadrul arcului guvernamental se confruntă cu necesitatea de a implementa sisteme cu aeronave fără pilot pentru a colecta informații esențiale în îndeplinirea propriilor atribuții.

Totuși, cheltuielile semnificative și complexitatea logistică asociată cu utilizarea acestor sisteme au condus la conceperea ideii de desemnare a unei entități administrative centrale care să ofere servicii pentru toate instituțiile solicitante.

Astfel, pentru atribuirea unei astfel de responsabilităţi în domeniul civil a fost desemnat MAI, prin Inspectoratul General de Aviaţie din componenţa sa, în considerarea rolului pe care-l are în prezent acest inspectorat general de a gestiona atât misiuni de ordine publică, cât şi de situaţii de urgenţă, inclusiv transport aerian în cadrul asistenţei medicale de urgenţă”, potrivit unui comunicat de presă transmis.

MAI va opera aeronave fără pilot. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

În esență, se diversifică domeniul de acțiune al Inspectoratului General de Aviație prin adăugarea unei componente de sprijin aerian, bazată pe aeronave fără pilot, destinate serviciilor ministerelor și organelor centrale specializate subordonate Guvernului sau ministerelor.

Scopul este ca aceste entități să poată aduna date și informații relevante pentru zona lor specifică de competență.

Fondurile pentru achiziție se vor face din bugetul de stat

Dispozițiile normative nu se extind asupra ministerelor și organelor centrale specializate subordonate Guvernului sau ministerelor atunci când acestea utilizează sisteme de aeronave fără pilot în scopul colectării informațiilor de interes, fără sprijinul MAI.

„Fondurile necesare în vederea achiziţionării şi operării sistemelor de aeronave fără pilot la bord se vor realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor/instituţiilor beneficiare, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, precum şi din fonduri externe nerambursabile, rambursabile sau alte surse legale de finanţare”, se mai arată în comunicat.

Cooperare ministerială pentru aeronave fără pilot

OUG introduce implementarea unei inițiative de colaborare între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și MAI. Totul cu scopul de a iniția operațiuni pentru punerea în funcțiune a sistemelor de aeronave fără pilot și pentru captarea, recepționarea și prelucrarea informațiilor relevante în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice.

Această fază pilot a programului se va derula pe o durată de cinci ani începând de la data intrării în vigoare a OUG. Cu opțiunea de a extinde acest termen, conform anunțului oficial.

Ne puteți urmări și pe Google News