Adrian Severin: UE nu mai servește europenilor, nu mai servește intereselor statelor europene
- Nicolae Comănescu
- 11 mai 2026, 19:39
sursa: FacebookUE a deraiat de la traseul pe care l-a avut mulți ani și nu mai folosește cetățenilor țărilor care fac parte din această alianță. Un subiect ce a fost dezbătut, luni, de Robert Turcescu și de Adrian Severin la podcastul difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România.
Adrian Severin: UE nu mai servește europenilor, nu mai servește intereselor statelor europene
Fostul ministru de Externe spune că trebuie gândit serios modul în care a început să funcționeze UE. „Toate aceste chestiuni care sunt aspecte de viață foarte concrete, și care par minore, pentru că ele și sunt minore. Sunt picături dintr-un ocean, dar toate celelalte picături sunt asemenea acesteia, încât apa oceanului în ansamblul ei are aceste caracteristici. Și pornind de la ele, putem să înțelegem marea problemă cu care ne confruntăm”, a spus invitatul emisiunii.
„Noi suntem pro-europeni”
„Și aducând de la acest nivel la nivelul, să spunem, superior, este limpede că trebuie să încep Să începem un proces de reflecție foarte serios. Ce se întâmplă cu viitorul Uniunii Europene și să începem acest proces de reflecție pe poziții, să spunem, similare celor ca dumneavoastră sau ca mine care suntem pro-europeni. Noi suntem pro-europeni. Nu cei care se bat cu cărămida în piept că sunt pro-europeni. și care, de pildă, înțeleg că au dus România la un calificativ de sub-democrație, de democrație complet deficitară, uneia europene, ce trebuie să fie legată de democrație, nu să o infirme. Uniunea Europeană este o Uniune de state”, a mai precizat Adrian Severin.
Fostul ministru de Externe crede că UE nu mai există pentru interesele cetățenilor și toată politica ar trebui să fie regândită. „Trebuie să începem un proces de reflecție, impulsionat de către noi pro-europenii, pentru a vedea ce facem cu această Uniune care nu mai servește europenilor, nu mai servește intereselor statelor europene și nu mai corespunde cu ideile care au stat la originea ei”.
Ro-Exit, o variantă?
Invitatul emisiunii a mai precizat că o ieșire a României din UE ar putea reprezenta o opțiune. „Ce aș putea să vă mai spun, profit de ocazie, este că împreună cu profesorul Marga, cunoscut intelectual, profesor român de la Cluj, intenționăm ca în luna viitoare să amorsăm o primă întâlnire privind viitorul Uniunii Europene. Deci, mi se pare că nu este Roexit-ul direcția de dorit, dar este o direcție de luat în seamă, în măsura în care noi nu reușim să repunem Uniunea Europeană pe direcția potrivită. Prin noi înțeleg popoarele europene, iar aici, în România, cred că trebuie să începem. Repet, o dezbatere foarte serioasă, tehnică, cu inima caldă pentru cetățenii europeni, dar cu mintea rece.”