Adrian Mutu și-a reziliat contractul cu Petrolul. Antrenorul a eșuat la Ploiești

Adrian Mutu și-a reziliat contractul cu Petrolul. Antrenorul a eșuat la PloieștiAdrian Mutu. Sursa foto: FC Rapid

Adrian Mutu (46 de ani) nu mai este antrenorul echipei Petrolul Ploiești. Tehnicianul și-a reziliat, luni, contractul cu formația prahoveană. Decizia a fost luată prin acordul ambelor părţi, după cum a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.

„Briliantul” preluase conducerea tehnică a echipei ploieştene la începutul acestui an, încheindu-şi mandatul după zece partide oficiale. Componenţa noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită şi comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.

Adrian Mutu și-a reziliat contractul cu formația Petrolul Ploiești. Eșecul cu FC Botoșani i-a fost fatal tehnicianului

Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.

Ca antrenor, tehnicianul le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naţionala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid Bucureşti, Neftci Baku, CFR Cluj. A participat cu echipa naţională U21 la turneul final al Campionatului European de tineret din 2021.

Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieştene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formaţia pe locul al şaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.

Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoşani cu scorul de 0-2, conform Agerpres.

Minge de fotbal

Minge de fotbal. Sursa foto: Pixabay

0„Știu foarte bine unde am venit, știu că nu este un club bogat, dar situația actuală nu este așa tragică. Până la urmă și Petrolul este în limitele obișnuinței care există în România în ceea ce înseamnă plata salariilor. Am acceptat pentru că scopul este acela de a antrena o echipă care se luptă pentru play-off. Bineînțeles că va fi o luptă foarte grea, cu echipe care au investit mult mai mult ca noi”, spunea antrenorul la începutul anului, atunci când semna cu Petrolul.

„Principalul motiv pentru care am ales să vin aici a fost echipa în sine, are un spirit foarte bun. Am înțeles că și cu mai puțini bani se pot realiza lucruri. Obiectivul este, acela cum le-am spus și băieților, acela de a deveni o echipă mai bună și a avea constanță în rezultate fără a ne gândi unde putem ajunge. Sper să avem puterea de a face meciuri bune și a câștiga”, mai afirma Mutu.