Cine este admiratorul secret al Vioricăi Dăncilă? I-a făcut o declarație de dragoste și s-a pus în genunchi

Cine este admiratorul secret al Vioricăi Dăncilă? I-a făcut o declarație de dragoste și s-a pus în genunchi

Se pare că Viorica Dăncilă, premierul României, avea un admirator secret la Satu Mare. Acesta a venit în fața ei și-a i-a mărturisit dragostea.

Un bărbat de 70 de ani i-a făcut o declarație de dragoste Vioricăi Dăncilă, în timpul întâlnirii dintre premier, mediul de afaceri și fermierii din Satu Mare. Când s-a apropiat de premier, bărbatul s-a pus în genunchi și i-a sărutat mâna, scrie Antena3.

„Când mă uit cu soția la dvs. la televizor, soția se uită la mine cu coada ochiului că oare nu intru în ecran? (...) Nu știu când o să vă mai văd, dar aș vrea să rămân cu o promisiune din partea dumneavoastră: vreau să vă ating și să-mi întindeți mâna. Vă iubesc tare mult!”, i-a spus pensionarul.

Zeci de protestatari au așteptat-o, sâmbătă, pe Viorica Dăncilă la Satu Mare. Jandarmii au format un cordon în fața manifestanților adunați în apropierea sediului Prefecturii Satu Mare, unde premierul are o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri și cu marii fermieri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii s-au adunat cu zecile în fața sediului Prefecturii Satu Mare pentru a o întâmpina pe Viorica Dăncilă. „PSD ciuma roșie”, „Fără mici și bere, PSD-ul piere”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie”, „Jos Corupția”, „Dragnea infractoru’”, „Dragnea, nu uita, pușcăria-i casa ta” și Susțineți hoții, vă pleacă nepoții” au fost câteva dintre scandările care s-au auzit în centrul orașului Satu Mare.

Protestatarii au strigat către grupul de susținători care a așteptat-o pe Viorica Dăncilă: „Sunt mândri copiii voștri de voi?”, „Aplaudați că vine șefa, care-i parola?” sau „Voi nu sunteți români!”.