Acuzaţii teribile după condamnarea Elenei Udrea! Dezvăluirile care produc un adevărat cutremur: „ÎCCJ a desfiinţat Constituţia”

Acuzaţii teribile după condamnarea Elenei Udrea! Dezvăluirile care produc un adevărat cutremur: „ÎCCJ a desfiinţat Constituţia” Sursa foto: arhiva EVZ

Veronel Rădulescu, unul dintre avocații Elenei Udrea, declară că decizia ICCJ de a o condamna pe clienta sa constituie un precedent periculos pentru sistemul de drept din țara noastră. Avocatul spune că judecătorii care au trimis-o pe Udrea în spatele gratiilor încalcă deciziile CCR.

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, condamnă măsura luată de ICCJ, despre care spune că încalcă o decizie a Curții Constituționale a României. Același lucru, dar mai elaborat, îl susține profesorul de drept Adrian Severin aici, un adversar declarat al lui Traian Băsescu și Elena Udrea.

Elena Udrea nu se aștepta să fie condamnată

„Nu m-am gândit la asta, dar nici la o soluție ca cea pe care a dat-o azi ICCJ. Am vorbit cu dumneai mai mult la termenul de la Curtea de Apel, săptamâna trecută, dar și la telefon. Nu mi-a dat niciodată de înțeles ca ar alege această cale, dar nimeni nu se aștepta la soluția ICCJ.

Eu cunosc foarte bine dosarul acela și am motivele mele să am rețineri față de corectitudinea acestor decizii, atât cea de condamnare în Gala Bute, cât și cea de respingere a recursului în anulare”, spune avocatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost încălcată Constituția, spune Veronel Rădulescu

Mai mult, avocatul acuză că ICCJ a desființat Constituția țării, bazându-se pe o decizie a Curții Europene referitoare la riscurile sistemice.

Elena Udrea nu este un personaj foarte simpatizat, dar dacă este să analizăm în profunzime, lucrurile sunt destul de grave. Astăzi ICCJ a desființat Constitutia, bazându-se pe acea decizie a Curții Europene, care spune că poate să ignore deciziile CCR dacă există risc sistemic. Ori în Romania exista doar câteva astfel de dosare, nu exista nici pe departe un risc sistemic.

Mă întreb dacă în acest moment mai avem Constituție, dacă mai are vreo importanta CCR si ce ar putea urma dupa acest precedent creat de ICCJ, care nu face altceva decât să încurajeze toti judecătorii să aplice cum vor și când vor deciziile CCR. Eu cred că acest bulgăre se va rostogoli și că dacă nu se intervine politic, vom asista în Romania la aplicarea aleatorie a legilor și deciziilor CCR”, spune avocatul Veronel Rădulescu, conform româniatv.net.

Elena Udrea a fost prinsă! Fostul ministru fugise din România

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce se pregătea să plece în Grecia. Aceasta a fost condamnată de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.

Potrivit ultimelor informații, Elena Udrea ar putea fi dusă în instanță în cursul zilei de azi.

Mandatul european a ajuns în urmă cu scurtă vreme la autoritățile din Bulgaria, după ce fostul ministru a fost reținut.

Elena Udrea nu se afla singură în mașină în momentul capturării, ci alături de un bărbat, a cărui identitate nu este cunoscută încă.