Mihai Chirica, primarul din Iași, este acuzat de corupție, dar a anunțat că nu va demisiona. Edilul a susținut o conferință de presă în care a explicat că nu renunță la funcția pe care o deține.

Acuzat de corupție, primarul din Iași pledează nevinovat

„Din punct de vedere administrativ, această chestiune nu este legată de un act de corupţie. N-am furat de la Primăria Iaşi, n-am dat de la nimeni de la Primăria Iaşi şi nu am luat pentru mine nimic. Prin urmare mi-am câştigat mandatul cinstit. Prin urmare pledez pentru nevinovăţie. Astfel încât instanţa va decide care va fi drumul meu ulterior.

Îmi voi vedea de mandat, voi munci cu aceeaşi abnegaţie pentru binele ieşenilor, împreună cu ieşenii, şi ne vom face treaba până la capăt. Sunt convins că va fi un capăt foarte bun. Celor care aplaudă la această dată le spun un singur lucru. În anul 2024 acest dosar nu va mai fi din două motive. Ori judecata va fi cu celeritate, ori se va prescrie şi automat nu va mai exista cauza. Dar în anul 2024 voi fi în măsură să încep o competiţie politică în care să le demonstrez că ei în aceste zile greşesc”. A fost anunțul făcut de primarul Mihai Chirica.

Cât timp nu candidează pentru nicio funcție politică

„Nu voi face niciun pas lateral, niciun pas în spate şi nici piruete politice nu voi face. Dar voi spune un singur lucru. Voi merge în continuare pe principiile de la care nu am abdicat, în sensul că atât timp cât în instanţele din România va fi un dosar în care eu am calitatea de inculpat, cât timp în instanţele din întreaga lume am calitatea de inculpat, chiar dacă pledez nevinovat, eu nu voi candida pentru nici o funcţie politică.

Dacă mâine vor fi alegeri în PNL filiala Iaşi eu nu îmi voi depune candidatura pentru nici o funcţie politică. Este imoral să trag după mine un partid în condiţiile în care eu nu pot să fiu fără pată şi să cer de la alţii. Îmi voi duce mai departe crucea. Până în momentul în care îmi voi rezolva problema. Dar nu voi candida pentru nici o funcţie politică. Până când nu voi demonstra tuturor că nu pot sta în instanţă în calitatea de inculpat”. A mai spus Chirica. El a mai menționat că nu are nicio funcție politică în PNL.