Accident grav în Drumul Taberei. Sunt opt victime după coliziunea dintre un tramvai și un autobuz
- Andreea Răzmeriță
- 4 noiembrie 2025, 12:16
Sursă foto: Captură de ecran FacebookUn accident rutier grav s-a produs, marți dimineață, la intersecția străzii Brașov cu Drumul Taberei, între tramvaiul 41 și autobuzul 168. Potrivit ISU București-Ilfov, opt persoane au fost rănite, iar circulația tramvaielor a fost oprită în zona Piața Drumul Taberei.
Coliziune între un tramvai și un autobuz al companiei STB în București
Dintre cele opt victime ale coliziunii dintre un tramvai și un autobuz STB, șapte au solicitat transportarea la spital, iar echipajele SMURD le-au acordat îngrijiri medicale la fața locului. Nu au fost raportate persoane încarcerate.
„În urma impactului, mai mulți călători au avut nevoie de îngrijiri medicale, care au fost acordate la fața locului de către echipaje SMURD,” a transmis STB.
La intervenție au participat o autospecială de stingere, trei ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple. Tramvaiul liniei 41 a tamponat un autobuz al liniei 168 pe sensul spre Valea Ialomiței.
Traficul este blocat în Sectorul 6
Tramvaiele liniei 41 rămân blocate, iar STB a instituit o linie navetă 641 între Piața Presei și Ghencea.

Sursă foto: Captură de ecran Facebook
Polițiștii Brigăzii Rutiere au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 10:00, unde au constatat că un autobuz al companiei STB de transport a intrat în coliziune cu un tramvai, la intersecția străzii Brașov cu Drumul Taberei. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatele au fost zero.
Comunicatul companiei STB despre accident
STB a anunțat că tratează incidentul cu maximă seriozitate și că a demarat o anchetă internă. Poliția Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
„În prezent, tramvaiele liniei 41 sunt blocate. A fost înființată o linie navetă cu indicativul 641, care circulă între Piața Presei și Ghencea .STB tratează cu maximă seriozitate acest incident și a demarat de urgență o anchetă internă.În paralel, Poliția Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier,” a transmis compania de transport.