A fost stabilită culoarea anului 2023. Pantone a făcut marele anunț
- Maria Pană
- 2 decembrie 2022, 17:19
Compania Pantone, cei care stabilesc la finalul fiecărui an care este culoarea anului următor a anunţat culoarea anului 2023: Viva Magenta, o nuanţă între albastru şi roşu, şi aşa cum a definit-o criticul de la New York Times Jason Farago, „o nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”.
Pantone face asta de mai bine de 25 de ani, mai exact stabilește unele dintre cele mai recunoscute standarde coloristice. Culoarea este aleasă conform analizei sale transdisciplinare extinse a nuanţelor proeminente din artă, modă, design şi nu numai, nu surprinde pur şi simplu spiritul actualităţii, aşa-numitul zeigeist, ci dă tonul pentru anul care vine.
Vezi această postare pe Instagram
„Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie”
Compania a ales în 2020 un albastru stins, apoi două nunţe de gri şi galben în 2021 şi nuanţa strălucitoare Very Peri de anul acesta, care să marcheze și ieșirea din pandemie. Acum Pantone s-a hotărât la această nuanţă „îndrăzneaţă” de roşu carmin pentru 2023. „Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie - şi ştim că toţi avem mare nevoie de asta”, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute. În cultura populară, nuanţele de magenta sunt peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea aristocratică-western de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”. Harry Styles, mereu la avangarda modei, a ales un blazer magenta Gucci când a sosit la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera filmului „Don’t Worry Darling”, în timp ce, săptămâna trecută, Prinţesa de Wales a purtat o rochie caftan Emilia Wickstead şi o pălărie asortată în acest ton, pentru a-l primi pe preşedintele Africii de Sud Ramaphosa. Compania americană de vopsea Benjamin Moore a prognozat mai devreme revenirea în trend a pereţilor interiori în nunaţe de roşu, denumind drept propria culoare a anului „Raspberry Crush”.